„Iată cel mai bun roman de spionaj pe care l-am citit vreodată şi care nu a fost scris de John le Carre.” Această recomandare entuziastă a romanului „Turistul”, semnat de către Olen Steinhauer, îi aparţine lui Stephen King.
Nu ştiu câte romane de spionaj a citit autorul celebrului „Shining”, aşa că nu-l pot suspecta de o prezentare prea generoasă. Am citit însă multe scrieri de acest gen, care nu sunt deloc mai prejos decât „Turistul”. Care rămâne, totuşi, o carte bună, în unele capitole ale ei aducând aminte de John le Carre.
Un agent CIA dispare cu o geantă burduşită cu trei milioane de dolari pe care trebuia s-o înmâneze unui sârb bosniac – preţul pentru o informaţie vitală în prinderea unui criminal de război căutat de către Tribunalul Penal Internaţional al ONU. Dar sârbul e găsit mort în apele Adriaticii, iar cel care îl descoperă, Milo Weaver, membru al unei secţiuni secrete a CIA cunoscută de către iniţiaţi sub numele „Turism”, este rănit grav. Asta înseamnă, după vindecare, trecerea lui pe linie moartă, la o muncă de birou, numai astfel reuşind să-şi întemeieze o familie şi să-şi alunge neliniştile provocate de o meserie riscantă şi stresantă, care îl împingea la consumul de alcool şi de energizante.
Totul se modifică radical când e „reactivat” şi trimis să ancheteze o colegă din „Turism” aflată la Paris, Angela Yates, suspectată că vinde informaţii chinezilor. Angela însă moare – sinucidere? asasinat? – Milo fiind bănuit că are un amestec în acest tragic deznodământ neaşteptat. Din acel moment el trebuie să se apere, schimbându-şi deseori identitatea, luând legătura cu diverşi foşti colaboratori din multe locuri ale lumii, încercând să-şi protejeze soţia şi fiica. „Toţi Turiştii cunosc importanţa stării de alertă. Când intri într-o încăpere sau într-un parc, îţi schiţezi imediat în minte locurile pe unde poţi să fugi în caz de urgenţă.
