Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Manifestaţie de susţinere a regelui Mihai în Timişoara

Publicat in Romania Libera, duminică 3 iulie 2011 ·

Aproape 80 de persoane au participat, duminică la prânz, în faţa Catedralei Mitropolitane din Timişoara, la o acţiune de susţinere a Regelui Mihai şi de "condamnare" a declaraţiilor şefului statului referitoare la abdicarea acestuia, relatează Mediafax.

Potrivit unuia dintre organizatori, Viorica Bălteanu, acţiunea a fost iniţiată de societatea civilă din Timişoara, fără implicarea vreunei forţe politice.

Protestatarii au stat pe treptele Catedralei Mitropolitane şi s-au ţinut de mâini, afişând pancarte pe care scria "Trăiască ctitorul Catedralei Mitropolitane", "Trăiască ctitorul UVT (Universitatea de Vest din Timişoara - n.r.)", "Trăiască ctitorul BCUT (Biblioteca Centrală Universitară din Timişoara - n.r.)", "Trăiască ctitorul Universităţii Medicale din Timişoara", "Trăiască ctitorul Operei din Timişoara".

Printre participanţii la manifestare s-au aflat purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea, care a fost decorat, anul acesta, de Regele Mihai, consilierul judeţean PNŢCD Viorel Sasca, purtătorul de cuvânt al PNŢCD Timiş, Amelia Galetar, istorici, oameni de cultură din municipiu.

Potrivit organizatorilor, acţiunea, care a început la ora 12.30, a fost programată să dureze o jumătate de oră.

Viorica Bălteanu a spus că, duminică la ora 21.00, manifestanţii se vor întoarce la Catedrala Mitropolitană, unde vor aprinde lumânări şi vor citi o scrisoare de susţinere a Regelui Mihai, semnată de "peste o sută de personalităţi din Timişoara, în frunte cu mitropolitul Nicolae Corneanu".

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 22 iunie, la B1 TV, că decizia Regelui Mihai de a abdica a fost "un act de trădare", el adăugând totodată că relaţia sa de apropiere cu prinţul Paul a fost un gest pentru a proba că nu are nimic cu Casa Regală.

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum 53 minute
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 24 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 27 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum 54 minute
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°