Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoala noastra chiar scoate tampiti (Opinii)

Publicat in Ziare.com, luni 4 iulie 2011 ·

Aprecierea ii apartine lui Traian Basescu. Daniel Funeriu a demonstrat ca teoria presedintelui este si adevarata. Trist? Aproape deloc. De ce? Pentru ca, din foarte multe motive, am banuiala ca procentul de promovabilitate de 44% este exagerat de ridicat.

In realitate, cred ca numarul celor care merita sa fie numiti absolventi de liceu, chiar si in conditiile invatamantului de astazi pe cale de disparitie, sau poate tocmai din aceasta cauza, este chiar mult mai scazut.

In rest, daca privim in jurul nostru, de sus pana jos, de la varful statului pana la talpa tarii, vom intelege intr-o secunda cat de adevarate sunt aceste cifre. Le-a fortat ministrul Educatiei, colega Funeriu, prin masuri de supraveghere draconice si subiecte mult mai dificile decat de obicei? Probabil. Asta nu inseamna insa ca realitatea din scolile noastre ar fi alta. Inca o data, dimpotriva. Cu profesori tot mai slab pregatiti, cu salarii mizerabile, cu inspectori instalati politic si pe criterii de nepotism, cu o materie inca supra incarcata, este mult prea usor de inteles de ce avem o catastrofa la bacalaureat.

Factorii care au contribuit la acest prapad sunt multipli. Si de o complexitate ceva mai elaborata. Politicul a dat cu bata in scoala romaneasca 21 de ani, fara incetare, fara mila si, mult mai rau, fara sa se gandeasca nicio clipa la ziua de maine. A subfinantat mereu domeniul, a bulversat mereu programa si organigramele, a elaborat atat de multe legi ale Educatiei ca deja haosul este la el acasa in invatamant si, deloc in ultimul rand, a permis sa se instaleze ideea - chiar din gura presedintelui - ca oricum SCOALA NU E BUNA LA NIMIC.

Nu o data l-am putut auzi pe seful statului cum recunoastea candid, ba cu o oarecare placere, cat de mult i-a urat pe profesori, ce note modeste lua si, intr-un cuvant, ce elev mediocru a fost. In acelasi timp

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum o ora
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum 3 ore
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 2 ore
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

173 de incidente sau fapte interzise în context electoral, sesizate sâmbătă

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, au fost primite 173 de sesizări privind incidente sau fapte interzise în context electoral, au anunţat reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). În total, au fost date 17 amenzi în valoare de peste 21.000 de lei.

MAI: Transportul buletinelor de vot s-a încheiat fără probleme

Mediafax acum o ora
„La acest moment, activitatea de asigurare a protecţiei transportului buletinelor de vot şi a celorlalte materiale electorale de la locurile de depozitare către secţiile de vot s-a încheiat fără probleme. Preşedinţii birourilor electorale ale secţii

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 3 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°