Stăpânire de sine, abilităţi excelente de înotător şi cunoştinţe de prim-ajutor sunt necesare unei persoane pentru a lucra ca salvamar. Mai mult, supravegherea unei plaje impune foarte multă atenţie şi disciplină. Salvamarul răspunde de siguranţa persoanelor aflate într-o zonă de înot amenajată, precum marea, piscina sau parcul acvatic. În primul rând, el trebuie să supravegheze zona pe care o are în primire şi ofere prim-ajutor înotătorilor care întâmpină dificultăţi. Astfel, conform site-ului www.scoaladescafandrisisalvamari.ro, principala activitate a unui salvamar este să prevină înecurile sau alte incidente în zona pe care o supraveghează. Mai mult, educarea şi informarea asupra situaţiei curente, avertizarea asupra pericolelor, interzicerea accesului în apă sau a unei activităţi periculoase, cât şi supravegherea sunt responsabilităţi semnificative ale unui salvamar.
Laurenţiu M., fost salvamar pe litoralul românesc de sud al Mării Negre, spune că un salvamar trebuie să aibă abilităţi de înotător foarte bune. „Cum m-am înăscut la Constanţa, am iubit marea. În fiecare vară, plaja era a doua casă a mea, iar să fiu salvamar nu a fost foarte greu", mărturiseşte tânărul. „Totuşi, un salvamar trebuie să aibă o condiţie fizică foarte bună, să fie agil şi să reacţioneze foarte repede în situaţii extreme. Mai mult, este nevoie de o disciplină multă şi să priveşti marea ca un aliat, nu ca pe un duşman", crede Laurenţiu.
Activităţi specifice
Pentru o bună desfăşurare a activităţii sale, un salvamar trebuie să respecte şi să aplice anumite reguli pentru a preveni apariţia accidentelor. De asemenea, alte atribuţii ale unui salvamar sunt observarea permanentă a zonei de responsabilitate, pentru identificarea rapidă a urgenţei şi intervenţia eficientă, cât şi executarea imediată a salvărilor de la înec sau a altor acţiuni necesare. Mai mu