Rezultatele de la examenul de Bacalaureat relevă că diferenţele dintre unităţile de învăţământ sunt uriaşe.
La Grupul Şcolar Industrial „Petru Rareş" din Bârlad doar 2 elevi din 37 au reuşit să promoveze examenul de maturitate. Reprezentanţii acestei unităţi sunt de părere că subiectele au fost prea grele.
„Trebuie făcut o analiză obiectuvă în legătură cu aceste rezultate. Eu am avut o singură clasă care a dat examenul, iar alte licee au avut peste zece. De asemenea, toţi elevii mei vin de pe ruta progresivă (n.r. transferaţi de la şcoala profesională la liceu) şi e normal ca rezultatele să fie mai slabe. Avem şi mulţi elevi care au luat note la limită şi au depus contestaţie. Este prematur să facem un procentaj de acum", ne-a spus Dumitru Cioclu, directorul unităţii bârlădene.
Cu rezultate foarte bune se pot lăuda reprezentanţii Colegiului Naţional „Gheorghe Roşca Codreanu", unitate care a avut un procent de promovabilitate de 97%. Aici, din 166 de absolvenţi, doar 4 au fost respinşi.
„Liceul nostru confirmă încă o dată rezultatele bune pe care le-am avut în anii precedenţi. Elevii sunt preocupaţi de învăţătură, iar colectivul de cadre didactice este unul foarte bun. De altfel, aceste rezultate nu sunt doar ale elevilor, ci şi a profesorilor", ne-a spus Augustin Tomescu, directorul liceului bârlădean. Acesta a precizat că, la nivelul liceului pe care îl conduce, nivelul subiectelor a fost „normal".
În urma rezultatelor parţiale, judeţul Vaslui se află la mijlocul clasamentului pe ţara în ceea ce priveşte promovabilitatea la Bac. 43% din absolvenţii vasluieni au reuşit să promoveze examenul de maturitate.
Citeşte mâine în Adevărul o analiză completă a motivelor pentru care s-a ajuns la dezastrul din acest an.
Citeste mâine în ediţia locală şi regională din Adevărul despre elevii care au luat 10 la Bacalaureat şi ce spun