Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Propunere arestare preventivă 29 de zile Zamfira Marian şi Zamfira Iulian-Florin

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANŢA

04.07.2011

COMUNICAT DE PRESĂ

Biroul de Presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele informaţii de interes public:

La data de 03 iulie 2011, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus reţinerea pe timp de câte 24 de ore faţă de inculpaţii ZAMFIRA MARIAN, de 28 de ani şi ZAMFIRA IULIAN-FLORIN, de 21 de ani, ambii din comuna Cerchezu, cercetaţi primul pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice, iar al doilea pentru săvârşirea infracţiunilor de port fără drept a unei arme albe în locuri şi împrejurări ce pot periclita viaţa sau integritatea persoanelor şi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea gravă a ordinii şi liniştii publice.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a învederat că, în seara zilei de 02 iulie 2011, în jurul orelor 2000, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, la barul „M & G VICTORIA COM S.R.L. din localitatea Viroaga, judeţul Constanţa, cei doi inculpaţi (fraţi) au provocat un scandal public, în cursul căruia cel dintâi a înjunghiat-o cu un cuţit în partea dreaptă a pieptului pe victima DRĂGAN ION, iar pentru că, imediat după ce a fost înjunghiată, victima a reuşit să fugă de la locul agresiunii o scurtă distanţă până în centrul satului, unde s-a şi prăbuşit, cei doi inculpaţi au urmărit-o pe stradă, primul înarmat cu două cuţite, iar al doilea înarmat cu un topor, arme albe pe care le fluturau ameninţător şi doar când mai mulţi consăteni au intervenit în ajutorul victimei şi au aruncat cu pietre spre agresori, cei doi inculpaţi au fost nevoiţi să se oprească din săvârşirea acţiunilor ilicite violente şi să fugă fiecare la locuinţa sa. Până la sosirea amb

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 8 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 12 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 6 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 7 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°