Un număr de 1.290 de contestaţii au fost depuse de candidaţii la examenul de bacalaureat în judeţul Harghita, cele mai multe fiind la disciplinele limba şi literatura română şi la matematică, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit statisticii postate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, în cursul zilei de luni au fost depuse 1.290 de contestaţii, 501 (38,84 la sută) dintre elevi solicitând recorectarea lucrărilor la limba şi literatura română.
La proba de matematică au fost depuse 281 (21,78 la sută) de contestaţii, la limba şi literatura maghiară 215 (16,66 la sută), alte 107 (8,29 la sută) de contestaţii fiind înregistrate la disciplina biologia vegetală şi animală.
Lucrările la proba de fizică au fost contestate de 57 de elevi, reprezentând mai mult de o treime din totalul celor care au optat pentru această disciplină de examen.
Au mai fost depuse contestaţii la probele de geografie (49), anatomia şi fiziologia umană (31), istorie (16), chimie anorganică (14) , informatică (12) şi chimie organică (7).
Potrivit comisiei judeţene de bacalaureat, în Harghita nu a fost obţinută nicio medie de 10, cea mai mare medie fiind 9,83, obţinută de un elev de la Colegiul Naţional "Octavian Goga" din Miercurea Ciuc.
Cel mai mare procent de promovabilitate, de 98,59, a fost obţinut de elevii de la Liceul Teoretic cu predare în limba maghiară "Marton Aron" din Miercurea Ciuc, iar cel mai mic procent de promovare, de 13,17, a fost înregistrat la Grupul Şcolar Industrial "Szekely Karoly" din aceeaşi localitate.
Procentul de promovabilitate a examenului de bacalaureat înregistrat în judeţul Harghita, înainte de depunerea contestaţiilor, este de 64,03, faţă de 72,08 la sută cât era anul trecut.
La sesiunea de vară a examenului de bacalaureat din judeţul Harghita s-au înscris 3.484 de candidaţi şi s-au prez