Medicii care au în evidenţe bolnavii în faze terminale tratează, pe lângă pacient, o familie căzută de multă vreme în depresie. Un singur lucru le devine clar tuturor: nimeni nu scapă de moarte. Sursa: VLAD STĂNESCU

Sunt câteva zeci de doctori şi asistente medicale în Bucureşti care tratează cel mai delicat capitol din viaţa fiecărui om. Sunt oamenii care trec prin minte în fiecare zi diagnostice grele şi cuvinte precum "fază terminală" sau verdicte ca "incurabil".

În termeni medicali, practica lor se numeşte "îngrijire paliativă". În cei duri, lumeşti, s-ar numi "să obişnuieşti oamenii cu moartea". Sunt cei care, în ultimele clipe, îţi spun că "o să fie bine", când deja eşti conştient că nimic din lumea asta nu te poate salva.

Simona Neculaie locuieşte pe Calea Griviţei, în Bucureşti, cu puştiul ei de 10 ani, tatăl ei şi mamaie Aurica. Din 2008, de când bunicii, care are acum 80 de ani, i s-a format o tumoră pe unul din globii oculari, ea o ajută să ţină în frâu un diagnostic nemilos şi rece: un cancer galopant. Nu mai există nicio soluţie, de aceea doctorii au trimis-o pe mamaie acasă.

Acum trei ani, mai avea puterea să alerge prin faţa blocului după Marius, strănepotul care a trecut în clasa a V-a. Mamaie nu poate să-l mai vadă. După operaţia în care a pierdut ochiul drept tumora a recidivat şi şi-a găsit loc în zona celuilalt ochi, formând o scoabă. Ştie însă că a luat premiul al treilea.

Statistici grave

Datele internaţionale arată că, în România, 73.000 de bolnavi au nevoie de îngrijire paliativă. Dintre aceştia, 46.000 necesită îngrijiri la domiciliu.

Alte statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată faptul că 350.000 de români suferă de cancer, 70% fiind în faza terminală a bolii. Cu toate astea, îngrijirea paliativă în spitalele de stat e aproape inexistentă. @N_