Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei proiecte "eco" ale elevilor bihoreni vor primi 5.000 de euro în concursul "Şcoala lui Andrei"

Publicat in Bihoreanul, marți 5 iulie 2011 ·

Elevii bihoreni dovedesc că ştiu să se implice în proiecte cu obiective ecologiste şi civice. Trei dintre cele 11 proiecte finaliste ale concursului naţional "Şcoala lui Andrei", finanţat de Petrom au fost câştigate de echipe de elevi din Bihor.

Astfel, din cele 362 de echipe înscrise în concurs din toată ţara, "Micii Beiuşeni", de la Liceul Pedagogic Beiuş, "Stepiştii ecologişti", elevi în clasa a II-a Step by Step din Tinca şi "Zâmbet de soare" de la Şcoala Nicolae Popoviciu din Beiuş se numără printre cele care vor primi câte 5.000 de euro pentru a-şi pune în practică proiectele.

Grijă pentru tradiţii

"Propunerea "Micilor Beiuşeni, clasată pe locul 5, se regăseşte sub titlul "Bogăţii tradiţionale în Ţara Beiuşului" presupune reconstituirea unor tradiţii şi obiceiuri locale din Ţara Beiuşului, elevii Liceului Pedagogic din Beiuş susţinând transmiterea moştenirii tradiţionale către generaţiile viitoare", se arată într-un comunicat trimis de reprezentanţii Petrom.

Echipa "Stepiştii ecologişti", prin proiectul "Mediu curat", clasat pe locul opt, propune ecologizarea şi recondiţionarea teritoriului cuprins între Vadul Crişului Negru şi Băile Tinca, precum şi a staţiunii "8 Mai". În proiect, elevii descriu soluţii pentru revitalizarea regiunii, atât din punct de vedere ecologic cât şi estetic şi turistic, prin reamenajarea malului, a digului şi prin plantarea de arbori şi flori.

Cea de-a treia echipă de elevi bihoreni, "Zâmbet de soare", clasată pe locul 10, propune prin proiectul "Să-i ajutăm să zâmbească mereu" amenajarea şi dotarea unei săli dedicate programului de recuperare şi învăţare pentru copiii cu cerinţe educative speciale, sau pentru copii din categorii defavorizate, în cadrul şcolii Nicolae Popoviciu din Municipiul Beiuş. În acest program, asistat de profesori specializati, ar fi cuprinşi aproape 150 de copii.

Câştigătorii

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand acuză PSD și PNL de fraudă electorală: Au mai dispărut 1000 voturi. Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică

HotNews acum 41 minute
Clotilde Armand acuză miercuri dimineață cele două partide care îl susțin pe contracandidatul ei, George Tuţă, cu care își dispută victoria la Primăria Sectorului 1, de fraudă electorală. Candidata ADU susține că o mie de buletine de vot de la o sec

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum o ora
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Rezultate alegeri locale 2024. Liberalul Călin Bibarţ a câştigat un nou mandat la Primăria Arad

HotNews acum o ora
Actualul primar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibar, a câştigat un nou mandat cu 28,47% din voturi (15.067), potrivit rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Municipal Arad, în timp ce pe locul doi s-a clasat candidatul ADU, deputa

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 40 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 2 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum o ora
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum o ora
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei electrice, astăzi, 12 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice Dobrogea,

Prima reacție a lui Joe Biden după ce fiul său a fost găsit vinovat de încălcarea legii: „Sunt președinte, dar sunt și tată”

HotNews acum 41 minute
Președintele american Joe Biden a spus că va respecta decizia juriului care l-a găsit vinovat marți pe fiul său, Hunter Biden, de deținerea ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, relatează BBC. Joe Biden îl îm

Vremea

București
acum

26°
mie.

21°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°