Lista alfabetică este deschisă de două colege de clasă de la Grupul Şcolar „Oltea Doamna“ din Dolhasca.
Absolvenţii de gimnaziu din judeţul Suceava se află în topul naţional al mediilor de admitere la liceu. Ie-rarhia la nivel judeţean a viitorilor boboci de clasa a IX-a a fost postată pe site-ul Ministerului Educaţiei, iar Suceava are nouă elevi de nota 10. Primele în clasamentul organizat în ordine alfabetică sunt două colege de clasă, absolvente ale Grupului Şcolar „Oltea Doamna“ Dolhasca. Este vorba despre Diana Bărbuncă şi Iulia Bîrleanu.
Directorii vor admitere la nivel de liceu
„Fetele au avut medii de 10 pe linie în toţi cei patru ani şcolari. Amândouă sunt fetiţe extraordinare, însă Iulia are o poveste aparte. Mama ei este plecată în străinătate, iar ea se ocupă de creşterea surorii ei mai mici. Este un copil matur care face de toate“, a spus Gabriela Ichim, fosta dirigintă a celor două eleve. Profesoara a explicat, cu mândrie, că Iulia Bîrleanu a decis să rămână eleva grupului şcolar unde a făcut gimnaziul, pentru a fi aproape de sora sa. Diana Bărbuncă a fost deja admisă, a treia pe listă, la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc.
Între absolvenţii clasei a VIII-a cu media de admitere la liceu 10 sunt şi Maria Fraseniuc de la Şcoala „Petru Muşat“ Siret, Andreea Hojbotă de la Colegiul „Alexandru cel Bun“ Gura Humorului, Diana Lucaci de la Şcoala nr. 1 Gura Humorului, Cristiana Pricop şi Evelina Strugaru, ambele de la Şcoala nr. 1 Suceava, Diana Sava de la Şcoala nr. 3 Suceava şi Andreea Şerban de la Şcoala nr. 5 „Bogdan Vodă“ Rădăuţi. La o privire de ansamblu, dintre unităţile de învăţământ din municipiul Suceava, Şcoala nr. 1 se clasează pe primul loc, având cei mai mulţi elevi cu medii mari. Admiterea la liceu se face computerizat, candidaţii fiind repartizaţi în funcţie de medii şi opţiunile exprimate pe fişa de înscri