GoDaddy, cea mai mare companie de găzduire web din lume va fi cumpărată de un consorţiu de fonduri private condus de KKR şi Silver Lake pentru 2,25 miliarde de dolari, inclusiv datoriile, potrivit unor surse apropiate situaţiei, scrie agenţia de presă Reuters.
Decizia de a vinde va oferi companiei acces la finanţare şi astfel ar putea cumpăra alte firme pentru a lărgi prezenţei la nivel internaţional, a spus Bob Parson, fondatorul GoDaddy.
De la fondarea companiei în anul 1997, GoDaddy deserveşte mai mult de 9,3 milioane de clienţi şi gestionează mai mult de 48 de milioane de domenii. GoDaddy are peste 3.000 de angajaţi din care aproximativ 500 sunt dedicaţi dezvoltării de produse şi aplicaţii.
"Am crescut cu 22% în perioada de recesiune şi creşterea noastră nu a încetinit", a afirmat Parson.
Tranzacţia se va finaliza până la sfârşitul anului şi necesită aprobări de reglementare în mai multe jurisdicţii, inclusiv Europa şi Statele Unite, a declarat Tony Ling, directorul Silver Lake.
Barclays Capital, Deutsche Bank şi RBC Capital Markets au fost consilierii financiari ai tranzacţiei şi împreună cu KKR Capital Markets vor susţine financiar achiziţia.
GoDaddy, cea mai mare companie de găzduire web din lume va fi cumpărată de un consorţiu de fonduri private condus de KKR şi Silver Lake pentru 2,25 miliarde de dolari, inclusiv datoriile, potrivit unor surse apropiate situaţiei, scrie agenţia de presă Reuters.
Decizia de a vinde va oferi companiei acces la finanţare şi astfel ar putea cumpăra alte firme pentru a lărgi prezenţei la nivel internaţional, a spus Bob Parson, fondatorul GoDaddy.
De la fondarea companiei în anul 1997, GoDaddy deserveşte mai mult de 9,3 milioane de clienţi şi gestionează mai mult de 48 de milioane de domenii. GoDaddy are peste 3.000 de angajaţi din care aproximativ 500 sunt dedicaţi dezvoltării de prod