„Rezultatele Bacului de anul acesta au arătat că Educaţia românească este la răscruce”, a declarat ministrul Daniel Funeriu. Are perfectă dreptate. Dezastrul înregistrat la scară naţională nu poate fi pus pe seama unui „accident”. El este semnalul colapsului Învăţământului românesc.

Când doar 4 din 10 elevi reuşesc să promoveze examenul de maturitate, vina nu mai poate fi plasată în cârca elevilor. Este statistic imposibil ca mai mult de jumătate dintr-o pro­mo­ţie să fie formată din tâmpiţi, loaze şi trişori congenitali. Nici dificultatea subiectelor, nici severitatea profesorilor nu pot explica magnitudinea unui asemenea eşec. Rateul este al sistemului. Viciul este structural.

Şi totuşi de 20 de ani tot refor­măm Învăţământul. De vreo patru ani preşedintele Băsescu l-a declarat prioritate naţională. Daniel Funeriu s-a angajat să-l modernizeze din temelii. Şi exact acolo loveşte: la te­me­lie. Adică la bani. Fiindcă dezide­ra­­tele măreţe rămân simplă demago­gie câtă vreme sistemul este lăsat să se stingă prin inaniţie.

Este absurd să sperăm la performanţe ale Învăţământului românesc în condiţiile în care profesorii au ajuns practic muritori de foame. De multă vreme cariera pedagogică nu mai oferă nici prestigiu, nici siguranţă materială. Acum însă, ea echivalează cu o condamnare la sărăcie lucie, umi­linţe şi frustrări. În mod evident, asemenea perspective nu vor atrage niciodată vârfurile intelectuale. Nu poţi construi un sistem funcţional mizând pe apostolat. Nu poţi pre­tin­de competenţă şi permanentă dedicare, oferind în schimb doar dispreţ. Câţi dintre cei care se indignează azi că profesorii sunt slab pregătiţi, in­di­fe­renţi sau şpăgari ar accepta să lu­cre­ze pe salariile din mediul preuniversi­tar? Dincolo de infrastructură sau in­for­­matizare, calitatea Învăţământului depinde în primul rând de calitatea dascălilor. Iar această calit