Pagina de internet 88DB.com Philippines e un portal online care permite furnizorilor de servicii şi consumatorilor să se găsească şi să interacţioneze. Naoval, un indonezian cu „grupa de sânge AB, care nu ia droguri şi nu bea", vrea să-şi vândă un rinichi. Altcineva spune: „Sunt filipinez. Sunt gata să-mi vând un rinichi pentru soţia mea. Are cancer la sân şi nu‑mi permit medicamentele". Apoi mai e şi Enrique, dispus „să doneze un rinichi la schimb". Are 21 de ani şi e sănătos.
Alte oferte de acest tip se puteau găsi, în urmă cu doar câţiva ani, pe www.liver4you.org, care promitea rinichi la preţuri de 80.000-110.000 de dolari. În preţ erau incluse onorariile chirurgilor - cu licenţă în SUA, Marea Britanie sau Filipine.
Toată această activitate din internet nu este decât vârful aisbergului într-o nouă şi expansivă economie a ţesuturilor umane. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) estimează că aproape 10% din transplanturile de organe la nivel global au loc
în urma unor tranzacţii pur comerciale.
Comerţul cu organe urmează un model geografic de distribuţie: oamenii din ţările bogate cumpără organele, iar cei din ţările sărace le vând. În cercetările mele legate de traficul de organe, am pătruns în unele dintre aceste pieţe gri, unde organele săracilor, victimelor de război şi prizonierilor devin o marfă, fiind cumpărate ori furate pentru a fi transplantate unor beneficiari bolnavi şi bogaţi.
O femeie din Liban mi-a relatat că un om de afaceri din Spania a plătit o sumă enormă pentru rinichiul ei. În final însă, ea nu a văzut nici un ban. Astăzi viaţa ei s-a înrăutăţit: complicaţiile medicale survenite după operaţie i‑au afectat capacitatea de muncă. Poveşti similare mi-au fost spuse de vânzători de organe din fostele state sovietice, Orientul Mijlociu şi Asia.
Traficul de organe depinde de o serie de factori. Pe de-o parte, exi
