Salut gestul, enervant pentru foarte multi, al ministrului Daniel Funeriu de a citi, intr-o conferinta de presa transmisa in direct de televiziunile de stiri, numele celor 65 de elevi care au luat bacalaureatul cu media 10 si decizia de a-i premia intr-o festivitate speciala. In timp ce natia jelea destinul crud al mediocritatilor, ministrul elogia excelenta si cred ca atitudinea domniei sale este cea corecta.
Cei 65, foarte putini e adevarat, au aratat ca se poate si cu camere de filmat deasupra capului, si cu subiecte considerate foarte dificile, atunci cand ai muncit cu adevarat. Numele fiecaruia dintre acesti tineri minunati merita retinut. Asa cum ar trebui retinute numele olimpicilor internationali care se intorc in tara cu premii foarte valoroase si despre care nu se vorbeste intr-un an cat se vorbeste despre Iri si Moni intr-o zi.
Slava Domnului, elite inca mai avem. Rarefiate, dar mai avem. Dar nu stim sa le respectam si sa le cultivam. Si o prima dovada a fost chiar reactia ziaristilor plictisiti de citirea acelor nume care nu le straneau niciun strop de admiratie. Ei bine, pe mine ma preocupa mult mai mult viitorul celor 65 de varfuri decat al celor picati. Viitorul lor si al tuturor elevilor de elita ai scolii romanesti.
Din pacate el nu prea are legatura cu Romania. Ce sa faca aici? Sa ajunga in facultati de nivel scazut, inconjurati de nulitati si in banci si, prea adesea, la catedre ? Sa ajunga apoi, sa zicem, medici platiti cu 300 de euro pe luna, care lucreaza cu dotari din secolul trecut, sunt condamanti la umilitorul plic si sunt principalii invinovatiti fara vina pentru culpele sistemului? Sau poate sa ajunga cercetatori cu bugete zero si salarii care nu le permit nici sa-si cumpere o carte de specialitate? Sau poate dascali muritori de foame si sfidati de elevi care dau pe o bluzita cat salariul lor pe o luna?