Şoc, nu-i aşa? În 2009, bacalaureatul a fost promovat de aproape 80% dintre elevi, în 2010 de nici 68%, iar anul acesta procentul s-a redus uluitor, sub 45%. Este deja de notorietate că în 2010 şi în 2011 s-a copiat mai puţin pentru că s-a supravegheat mai mult, de unde şi rezultatele mai slabe şi foarte slabe ale adolescenţilor.

Inevitabil, s-au iscat discuţii. Sunt voci care-l apreciază pe poliţistul Funeriu, după cum sunt voci care acuză strategia Ministerului Educaţiei, considerând că elevul a fost supus unui inacceptabil test de stres.

Apar şi voci tot mai îngrijorate cu privire la ceea ce va urma, din moment ce peste jumătate dintre elevii de bacalaureat par să fi trecut degeaba prin anii de liceu, după cum apar voci care, implicit, se întreabă ce au făcut profesorii la clasă, în acele licee în care nici măcar un tânăr nu a reuşit să ia amărâtul de 6 care să-l treacă linia.

Întrebările, cum am spus, curg.

Dar dacă tot începe bacalaureatul să scoată demonii (încă de suprafaţă) din învăţământul românesc, haideţi să pătrundem noi ceva mai adânc în viscerele sistemului.

Controversele din jurul bacalaureatului nu datează nicidecum de un an sau doi. Din contră, sunt vechi şi au dăunat deja într-o manieră care face imposibilă recuperarea.

Să nu uităm că, la finele anilor '90, în timpul guvernării CDR şi sub ministeriatul profesorului Andrei Marga, bacalaureatul a stat la baza unei mari reforme. Pe cât de salutară era ea în teorie, pe atât de iresponsabil a fost pusă în practică.

Este vorba, bineînţeles, de reforma sistemului de admitere la facultate, care a făcut din bacalaureat pilonul principal pe care a început să se sprijine viitorul tânărului ieşit din liceu.

Păcătosul de dosar, compus din media de la bac şi media din timpul liceului, a făcut ravagii în ultimii aproape 10 ani, de când metoda a fost larg îmbrăţişată de