De azi, veţi găsi săptămânal în „Adevărul“ o radiografie a „vecinului cel rău“, care viciază tihna celorlalţi, consideră că drepturile lui sunt mai multe şi mai importante decât ale altora şi este veşnic nemulţumit. Colectivităţile ideale sunt un mit, susţin psihologii. Individul care se autosituează deasupra celorlalţi - zgomotos, violent, cusurgiu este nelipsit în orice comunitate numeroasă.

Pe vremuri, vecinii erau consideraţi o „extensie a familiei", spune psihologul Sadasiven Coopoosamy. Comunităţile erau restrânse, toată lumea cunoştea pe toată lumea, oamenii se ajutau unii pe alţii, vecinii erau parte intimă a vieţii sociale. Dezvoltarea urbană şi migraţia masivă de la sat la oraş, adaugă psihologul, au modificat esenţial relaţiile interumane în comunităţile mari. Oamenii şi-au ridicat un zid în jurul lor, societatea s-a depersonalizat, individul este dominat de egoism şi indiferenţă faţă de grup. „Nu ne mai pasă de cel de lângă noi", conchide Sadasiven Coopoosamy.

Acest mediu a devenit propice apariţiei "vecinului cel rău", adică acel individ cu un comportament deviant. "E drept că astfel de personaje apar în toate comunităţile. Însă în colectivităţile mai mici - în special cele rurale care funcţionează pe principii de apropiere, de întrajutorare - există un soi de control social, care face ca un astfel de individ care perturbă viaţa celorlalţi să fie pus imediat la punct. Din păcate, astfel de comunităţi sunt din ce în ce mai rare. Acum vorbim de aglomerări urbane, unde relaţiile între vecini sunt extrem de reci sau inexistente. Vecinii sunt doar nişte zgomote din pereţi sau numerele de pe uşi. Este o situaţie schizoidală, unde comportamentul deviant prosperă şi este aproape imposibil de controlat", este de părere sociologul şi psihologul Hanibal Dumitraşcu.

În concluzie, slabe şanse să scăpăm de vecinii dificili. „Să încerci cu