Doua scandaluri recente au bulversat taberele politice din Romania. Primul – declaratiile presedintelui referitoare la Regele Mihai, Ion Antonescu, trecerea Prutului de catre armata romana si, mai cu seama, reactia Rusiei. Prima mutare (sau confesiune cu iz electoral) a lui Traian Basescu i-a derutat pana si pe cei din urma sustinatori ai sai.
In acelasi timp, i-a facut pe altii sa treaca in cealalta parte a barcii si sa isi reconsidere (reevaluat – cum i-ar fi placut presedintelui sa spuna) optiunile si credintele. Nu a fost doar un turnesol, ci a actionat ca un magnet intors pe dos. Personal, recunosc, i-am dat mai degraba dreptate presedintelui, din motivele pe care le-am prezentat aici si aici, decat sa urlu de dragul consecventei laolalta cu multimea.
Da, mai bine impotriva istoriei si a deontologiei gaunoase, decat sa ma inclin in fata rusilor precum stramosii care i-au primit ca pe niste “eliberatori”. Nu pot sa-i mai vad inca o data numiti eliberatori. Stiu, nu incalzesc pe nimeni niste declaratii iresponsabile, nu aduc de mancare si nu ieftinesc gazul. Dar nici, cand rusii se ploua peste tine, nu poti sa le multumesti.
A doua intamplare care a despartit si mai rau apele e legata de rezultatele BAC – ului. Aici unii s-au dedublat la propriu, pentru ca au fost pusi in situatia de a recunoaste ceea ce stiam cu totii foarte bine. Insemna automat insa sa-i dai dreptate presedintelui cu “scoala scoate tampiti”. E greu sa recunosti un astfel de adevar, mai ales cand se presupune a valida una din tezele basiste. Din acest conflict interior s-au nascut si cele mai paradoxale teorii.
Cat despre conflictul interior, ultimele declaratii ale lui Traian Basescu si-au gasit tinta perfecta in cazul unui Gabriel Liiceanu, despre care (probabil) Andrei Plesu spunea ca a preferat sa isi sacrifice libertatea interioara decat sa ridice piatra. In cazul a