Suporterii echipei Politehnica Timişoara organizează la 11 iulie un nou miting pentru a protesta faţă de retrogradarea formaţiei bănăţene.
Fanii au obţinut autorizaţiile necesare de la Primărie, manifestaţia urmând să înceapă la stadionul "Dan Păltinişanu". De la ora 18.30, ei vor pleca în marş până în centrul Timişoarei.
Suporterii bănăţeni sunt de părere că retrogradarea echipei pe care o susţin este o ambiţie personală a preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu. "Până acum nu eram siguri, însă ultimele declaraţii ale lui Mircea Sandu ne-au demonstrat fără niciun dubiu că tot ce se întâmplă acum cu Poli este de fapt o răzbunare personală şi că totul a fost premeditat şi intenţionat", a afirmat, miercuri, Silvian Radosav, unul dintre suporterii care se ocupă de organizarea manifestaţiei.
Asociaţia Suporterilor Timişoreni "Druckeria" a anunţat, miercuri, într-un comunicat, că este momentul ca fanii să arate că Timişoara nu poate fi "călcată în picioare".
"Împinşi de deciziile mişeleşti care lovesc (pentru a câta oară?) echipa noastră de suflet, timişorenii vor ieşi din nou în stradă. Ne vom aduce aminte de istoria vândută în birouri obscure. Ne vom aduce aminte de culorile interzise. Ne vom aduce aminte de punctele furate. Ne vom aduce aminte de jocurile de culise care ne-au oprit să obţinem performanţele la care jocul onest din teren ne dădeau dreptul. Şi mai ales ne vom aduce aminte că în spatele acestor fărădelegi regăsim mereu aceleaşi figuri şi acelaşi organism corupt şi putred. Acum, când viitorul unui simbol al acestor locuri este pus în pericol, este momentul sa arătăm, din nou, că Timişoara nu poate fi călcată în picioare. Este momentul să arătăm, din nou, că timişorenii şi bănăţenii ştiu să se ridice şi să se uneasca în faţa nedreptăţilor. Este momentul, din nou, să luptăm pentur Poli!", se arată în comunicatul semnat de A