Ieri, EVZ semnala cele cinci accidente grave din ultimele două zile, iar azi noapte încă o tragedie s-a produs. Şoferii povestesc cum volanul le fuge din mâini, iar specialiştii admit că UMB a greşit reţeta asfaltului
A fost nevoie de un accident mortal pentru ca drumarii să se mobilizeze cu adevărat pentru a repara greşeala făcută cu câteva săptămâni în urmă pe DN 7, între Deva şi Orăştie. Asta după ce, săptămâna trecută, mai mulţi şoferi ajunşi în şanţul de pe marginea drumului reclamau că, în momentul în care încercau să reducă viteza, automobilele lor pierdeau total aderenţa, spunând că aveau impresia că alunecă pe un derdeluş de gheaţă.
"Ca şi cum aş fi fost cu sania"
Marţi după-amiaza, două dubiţe s-au ciocnit în satul Spini, într-o curbă. Un stâlp de curent electric a căzut pe o casă, iar poliţiştii spun că accidentul a fost favorizat şi de carosabilul "umed şi foarte alunecos". Trei bărbaţi, aflaţi în unul dintre vehicule au fost transportaţi la spital acuzând dureri ale coloanei şi membrelor.
Avea să fie doar preambulul unui eveniment şi mai tragic. La 8.20 PM, pe DN 7, la doar 3-4 kilometri distanţă de Spini, se formează pe sensul dinspre Orăştie spre Deva o coloană din cauza unei maşini care se pregătea să vireze la stânga pentru a părăsi şoseaua. Venit din acelaşi sens cu un camion, Tudor Ursu (46 de ani, din judeţul Alba) observă că maşina din faţa lui aproape că oprise. Frânează şi el, dar degeaba. Camionul acorşează maşina din faţă, intră pe contrasens, loveşte un alt autoturism după care se izbeşte frontal de o dubiţă. O femeie din dubiţă moare în câteva clipe, şoferul maşinii, fiica femeii decedate şi nepoata ei, de doar trei ani, suferă răni grave. La o oră după impact, şoferul camionului încă nu îşi dă seama ce s-a întâmplat: "O maşină din faţă... a semnalizat târziu... Am pişcat un pic frâna, dar a început să alune