Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aventurile unui medic iesean la unul dintre marile spitale din Regatului Unit - FOTO, VIDEO

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 7 iulie 2011 ·

dr Ion Streltov• Un medic neurochirurg din Iasi, care a obtinut una din cele sase burse oferite pentru Europa, a avut posibilitatea sa lucreze in al doilea spital ca marime din Regatul Unit, dupa cel din Londra • Centrul de studii spinale din Nottingham are o capacitate de 1.500 de paturi si include toate specialitatile, inclusiv cercetare, serviciu de ambulanta, biserica, restaurante • Consumul zilnic in acest spital este de 1,5 milioane de lire sterline • Consultantul cu care a lucrat medicul neurochirurg Ion Streltov era neamt, tanar, dar extrem de exigent • Cei sapte consultanti ai Centrului erau asi in meserie, iar acolo regulile sunt respectate cu strictete • Programul incepea la ora 7.30 si, de multe ori, se incheia la 22.00 • Numai anestezia, intubarea, conectarea pacientului la aparatele de monitorizare durau aproximativ doua ore, dupa mai multe verificari, apoi bolnavul ajungea pe masa de operatie • Unele interventii se intindeau pe parcursul a 12 ore • Consultantul era specialist, avea voie sa opereze mana intai, interna pacienti si avea cabinet privat • Venitul anual al unui consultant care lucreaza in spital variaza intre 100 si 120 de mii de lire sterline

Un medic neurochirurg din Iasi, care a obtinut una din cele sase burse oferite pentru Europa, a avut posibilitatea sa lucreze in al doilea spital ca marime din Regatul Unit, dupa cel din Londra. Queen's Medical Centre University Hospital din Nottingham este un spital foarte mare, cu 1.500 de paturi, iar consumul zilnic este 1,5 milioane de lire sterline. In cadrul Centrului de studii spinale din Nottingham erau incluse toate clinicile posibile, inclusiv cercetare, serviciu de ambulanta, biserica, restaurante. Neurochirurgul iesean a fost repartizat la unul dintre cei sapte consultanti, un neamt, extrem de sever, un as in meserie. Consultantul este medicul specialist care opereaza mana

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°