Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămas bun de la tânărul sinucigaş

Publicat in Adevarul, joi 7 iulie 2011 ·

Părinţii băiatului care şi-a luat viaţa îl conduc azi pe ultimul drum. Cosmin Oneşan va fi înmormântat în localitatea Căprioara. Alături de părinţi şi rude, iubita băiatului şi foştii colegii de clasă îşi vor lua rămas bun pentru totdeauna.

Zeci de elevi, prieteni, profesori şi persoane care l-au cunoscut pe Cosmin Oneşan vor fi prezenţi astăzi în localitatea Căprioara, acolo unde va fi înmormântat tânărul. Cei care l-au cunoscut pe acesta nu înţeleg de ce s-a sinucis, mai ales că din clasa sa alţi 16 colegi au căzut Bacalaureatul.

„Mama unui fost coleg de clasă al lui Cosmin s-a ocupat de închirierea unui autocar, pentru a pleca în grup organizat la înmormântare. Toţi foştii elevi au venit şi s-au interesat pentru că toţi şi-au exprimat dorinţa să îl conducă pe Cosmin pe ultimul drum. Diriginta va merge cu o seară înainte. Voi merge şi eu la înmormântare”, a declarat Stelian Ionuţu, directorul Liceului Iuliu Maniu Arad.

Iubita, distrusă

Andreea, iubita băiatului de aproape patru ani, este în stare de şoc. Cei doi au fost colegi de clasă, iar fata a reuşit să obţină notă de trecere la bacalaureat, însă bucuria i-a fost umbrită de decesul iubitului ei. Apropiaţii spun că, de când a aflat de gestul extrem la care a recurs Cosmin, s-a izolat şi plânge încontinuu. „Se înţelegeau de minune şi aveau planuri de căsătorie după ce vor termina liceul. Nu îmi imaginez cum va putea trece peste asta”, a declarat un fost coleg de clasă al celor doi. Fata este păzită de părinţi, cărora le este teamă ca tânăra să nu facă vreo prostie.

Notele, o dezamăgire fatală pentru unii tineri

Bacalaureatul a fost o dezamăgire pentru elev. Abia trecuse cu 5,30 proba la limba română, la matematică a luat 2,85, iar la biologie a luat 4,20. Deşi acesta nu poate reprezenta un motiv pentru care cineva să îşi ia viaţa, psihologii sunt de altă părere. „Cel mai p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 50 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 42 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum 31 minute
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

FC Botoşani a câştigat barajul cu CS Mioveni şi se menţine în Superligă

News.ro acum 31 minute
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în barajul pentru promovarea/menţinerea în Superligă. Moldovenii vor juca şi la anul în prima ligă. După o primă repriză modestă, antrenorul oaspeţilor, Bogdan Andone,

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°