Urmează plantări
Pe porţiunea cuprinsă între podurile Decebal şi Densuşianu lucrările de amenajare a malului drept al Crişului se apropie de final.
În zonă au fost instalate filigorii, bănci, alei auto şi pietonale, un ţarc pentru câini, iar pentru cei mici au fost montate echipamente speciale de joacă, în timp ce pentru tineri şi adulţi a fost amenajat un teren de sport cu porţi pentru fotbal şi cu panouri pentru baschet. "Vom asigura patrule care să prevină distrugerea acestor amenajări. Urmează să lucrăm la finalizarea zonelor verzi şi să mai plantăm copaci", a declarat primarul Ilie Bolojan, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi pe teren.
Garaje la pământ
Primarul a anunţat, de asemenea, că vechile garaje din tablă vor fi desfiinţate, pe amplasamentele astfel eliberate urmând să fie amenajate mai multe locuri de parcare. "La toamnă vor fi demolate cele 150 de garaje, iar în locul lor vor fi amenajate 280 de locuri noi de parcare. Cetăţenii care au garaje în această zonă şi vor rămâne fără ele vor primi câte un loc de parcare gratuit pentru următorii cinci ani", a explicat Bolojan.
Prezent şi el la întâlnirea cu jurnaliştii, directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, a afirmat că anul viitor va fi finalizată şi amenajarea malului stâng al Crişului.
Podul Sovata, în grafic
Primarul şi jurnaliştii au vizitat şi şantierul Podului Sovata, care va înlocui pontoanele dintre Splaiul Crişanei şi strada Sovata, pentru a asigura legătura rutieră între cartierele Ioşia Est şi Nord cu Rogerius.
Potrivit inginerului Alexandru Achim, responsabilul de proiect din partea firmei timişorene care execută lucrările, cea mai dificilă parte a acestora s-a încheiat, odată cu montarea grinzilor dintre picioarele podului, astfel că derularea proiectului este în grafic.
"Lucrările cu risc mare sunt terminate deja şi suntem mulţumiţi pentr