Nu exista, in acest an, un dezastru numit examenul de maturitate. Tot ceea ce s-a afirmat tine doar de poveste in poveste, de eroi, zmei, zine si de copii lasati sa se joace cu chibriturile in loc sa fie invatati. Nu cred sa existe, in Europa, natie mai avida de poveste decit poporul forjat prin contopirea dacilor cu romanii. Nu e zi lasata de la Dumnezeu in care sa nu se povesteasca ceva despre ceva (sau, chiar mai bine, cu cineva). Fiecare aschie de real este descusuta si recroita astfel incit faptul devine poveste sau, cum se intimpla adesea intre povestitorii profesionisti, povestea este prefacuta in realitate. S-a dus o baba la piata sa-si ia o legatura de patrunjel si trei rosii? Pina la apusul soarelui, toti vecinii naratoarei vor fi aflat deja, cu lux de amanunte, preturile produselor, numele, prenumele si codurile numerice personale ale precupetelor, aspectele esentiale ale vestimentatiei, comportamentelor si vorbirilor tuturor cunoscutilor intilniti pe drum, starea vremii, gradul de uzura al mijloacelor de transport in comun, nivelul general de trai al populatiei, rata mortalitatii, cursul oficial de schimb valutar si alte si alte date care se lasa intretesute in urzeala eposului cotidian. Ceea ce se petrece in plan molecular (baba si povestea ei) se manifesta, cu marirea de rigoare a proportiilor, si la scara macrosociala (poporul si povestile lui de zi cu zi). S-a scarpinat Xulescu in cap ? Alte babe, intolite simandicos, cu frizuri atent cioplite, se agata ferm de promptere si incep a istorisi, iar povestea trebuie numaidecit sa fie facatoare de audienta. S-a ajuns in punctul in care senzationalul nu-i destul. Prezenta celor doua grade de proportionalitate a eposului cotidian, eposul mic, individual, si eposul mare, colectiv, este completata de faptul ca aproape orice poveste, marunta sau uriasa, naste propria-i patologie. La un moment dat, atit in poves