Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Povestea News of the World. Va fi înlocuit de un săptămânal al publicaţiei The Sun?

Publicat in Romania Libera, vineri 8 iulie 2011 ·

UPDATE: Se speculează că tabloidul News of the World va fi înlocuit de o ediţie de duminică a tabloidului Sun (ce îi aparţine tot lui Murdoch). Domeniile TheSunOnSunday.co.uk, TheSunOnSunday.com şi SunOnSunday.co.uk au fost deja înregistrate.

Alte dovezi arată că mai mulţi funcţionari ai poliţiei britanice au fost plătiţi pentru a oferi informaţii care mai apoi au fost publicate în tabloid sub şefia lui Andy Coulson, fostul editor al News of the World. După postul de la News of the World, Coulson a devenit în mai 2010 purtătorul de cuvânt al premierului David Cameron, post din care a demisionat în urmă acestui scandal.

În urma acestor suspiciuni, Andy Coulson a fost anunţat că va fi arestat mâine şi a fost rugat să se prezinte la poliţie pentru a fi interogat. The Guardian anunţă că după interogatoriu Coulson va fi eliberat condiţionat având obligaţia de a se prezenta la proces împreună cu ceilalţi suspecţi arestaţi. El neagă că ar fi ştiut de interceptarea convorbirilor telefonice.

Omul de afaceri Rupert Murdoch a închis tabloidul News of the World în urma acuzaţiilor cu privire la interceptarea ilegală a telefoanelor. Fiul acestuia a anunţat că ultimul număr al publicaţiei va apărea duminică.

Scandalul s-a intensificat odată ce poliţia a găsit dovezi potrivit cărora convorbirile interceptate au legătură cu victime ale atacurilor teroriste de la 7 iulie 2005, soldaţi morţi în Afganistan şi mai mulţi copii dispăruţi, anunţă buzzfeed.com . Printre cei cărora tabloidul le-a ascultat ilegal telefoanele se numără şi multe alte celebrităţi, politicieni, sportivi şi chiar membrii ai casei regale. Acuzaţiile aduse sunt cu atât mai grave cu cât s-a dovedit că, în activitatea sa, tabloidul a şters mesajele unei adolescente care a fost răpită şi astfel a obstrucţionat anchetele poliţiei.

Dovezile arată că News of the World desfăşoară astfel

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Mihai Chirica a câştigat un nou mandat la Primăria Iaşi/ Costel Alexe este pe primul loc la şefia Consiliului Judeţean - rezultate parţiale

News.ro acum 54 minute
Actualul edil al Iaşiului, Mihai Chirica (PNL), a obţinut un nou mandat la Primărie, în timp ce Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, ocupă primul loc la şefia CJ, conform rezultatelor parţiale.

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 29 minute
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 33 minute
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 52 minute
Marius Tucă Show începe luni, 10 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și

Nicuşor Dan: Intenţia mea este să rămân independent / Despre o candidatură la prezidenţiale: Am început nişte lucruri, ştiu ce e de făcut aici

News.ro acum o ora
Primarul ales al Capitalei, potrivit datelor parţiale, Nicuşor Dan, a declarat luni că intenţia lui este să rămână independent, deşi a fost susţinut de partidele din Alianţa Dreapta Unită la alegerile de duminică. El a respins şi ideea unei candidat

Moneda euro s-a depreciat după anunţarea rezultatelor la alegerile europarlamentare

Adevarul acum 2 ore
Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.

Cum se împart mandatele de europarlamentari în România

Mediafax acum o ora
Alianţa PSD - PNL a câştigat 53%, AUR - 15%, Alianţa Dreapta Unită - 11%, UDMR - 5%, iar Reper nu trece de 5%, obţinând doar 3 procente, la fel ca şi SOS România, la alegerile din 9 iunie. Sub scorul de 5% a fost şi PUSL - 2%. Astfel, cele mai multe

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Femeie din Timiş, decedată după ce a căzut cu bicicleta într-un canal

Press Alert acum o ora
Sfârşit tragic pentru o femeie în vârstă de 51 de ani, care a murit după ce a căzut cu bicicleta într-un canal de colectare a apei pluviale din Saravale, judeţul Timiş. „La data de 10 iunie a.c., în jurul orei 00:01, polițiștii orașului Sânnicolau M

POLITICO: Europa se înclină spre dreapta - condusă de Franţa

News.ro acum 5 ore
Partidele de centru-dreapta şi de extremă-dreapta vor obţine cel mai mare număr de locuri la alegerile de duminică din Uniunea Europeană în cele mai populate naţiuni: Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, relatează POLITICO. Franţa a condus a

Vremea

București
acum

33°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°