Recent, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Horațius Dumbravă, a făcut o afirmație care ar trebui să ne dea mai mult de gîndit: în contextul discuțiilor despre propunerile legate de revizuirea Constituției, dumnealui a susținut că ar fi cazul să se reia discuțiile legate de necesitatea dreptului la inițiativă legislativă pentru CSM. Poate că această idee este nevinovată sau e o simplă încercare de a introduce pe agenda publică o temă care mai fusese propusă (acum doi ani, sprijinită de PSD). Pentru a vedea că lucrurile stau altfel, mai mult, că această măsură, odată aprobată, ar fi echivalentă cu bomboana de pe coliva Justiției române, să facem cîteva cuvenite precizări, pentru reflecție sau aducere aminte. În Constituția României, la articolul 74, se precizează că dreptul de inițiativă legislativă aparține Guvernului, deputaților, senatorilor sau unui număr de minimum 100.000 de cetățeni cu drept de vot. Cu alte cuvinte, legile în această țară ce se vrea democratică sînt propuse de către parlamentari, apoi votate de Parlament, aprobate, legiferate etc. Are și Guvernul această posibilitate, dar numai în ceea ce privește hotărîrile și ordonanțele, deci acte normative din altă categorie decît cea a legilor. În momentul în care Guvernul este mandatat de către Parlament (în vacanța parlamentară) să dea ordonanțe de urgență, acestea sînt supuse ulterior aprobării Parlamentului, căci în orice democrație autentică puterea legislativă este separată de cea executivă și de cea judecătorească – iar asta de la John Locke citire, adică de pe vremea cînd pe plaiuri mioritice strămoșii noștri se ascundeau prin păduri sau le dădeau foc recoltelor într-o încercare disperată, dar considerată de ei vitejească, de a face față invaziilor dușmane. Ajungem acum la CSM. Ce aflăm de pe pagina instituției (www.csm1909.ro/csm/index.php?cmd=9202)? Cum că CSM „apără c