Uzina a fost pasată unei alte companii din grupul Cheyne
Compania Flavus Investiţii a fost preluată, printr-o majorare de capital de 990.000 de lei, de firma cipriotă Frogimo Holdings Limited. Vechii administratori, care anunţau investiţii de 1,5 miliarde de euro în cel mai mare proiect de regenerare urbană din sud-estul Europei, au fost schimbaţi din funcţii, dar
rămân consultanţi ai proiectului
Acţionarii Flavus Investiţii, compania care a cumpărat în urmă cu patru ani platforma industrială Tractorul, au decis, potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial, majorarea capitalului social al companiei cu 990.000 de lei (247.500 de euro), de la 10.000 de lei la un milion de lei. Aportul de capital în numerar va fi adus de compania cipriotă Frogimo Holdings Limited, care va deţine în urma operaţiunii 99% din titluri, în timp ce vechiul asociat unic, Flavus Investments Limited, de asemenea înregistrată în Cipru, mai păstrează doar o acţiune.
De asemenea, acţionarii au decis revocarea din funcţiile de administratori ale lui Silviu Savin şi Victor Vadaneaux, locurile acestora urmând să fie luate de elveţianul Raphael Magnenat şi de germanul Carl Dietmar Stiel.
Potrivit reprezentanţilor companiei, este vorba de un transfer intern de acţiuni. „Cheyne Capital, administratorul fondurilor Cheyne New Europe Fund şi Cheyne Specialty Finance, a transferat acţiunile Flavus unei alte companii din cadrul grupului. Este o schimbare internă care nu are impact asupra strategiei proiectului Coresi. Actţonarul majoritar în Flavus SRL, Frogimo LTD este deţinută în proporţie de 100% de Cheyne Specialty Finance Fund. Flavus SRL pregăteşte în acest moment lucrările de amenajare a infrastructurii pe sit, lucrări care fac parte din strategia de dezvoltare a proiectului Coresi. Silviu Savin şi Victor Vadaneaux care au fost administratorii Flavu