Pentru ca ministerul condus de Elena Udrea să justifice milioanele de euro cheltuite pentru gala lui Bute, începând de joi seara pe site-uri oficiale a început o campanie de dezinformare crasă a românilor. Din păcate, numele unui mare sportiv este folosit electoral de către PDL şi de către alte persoane. Campionul mondial Doroftei nu a fost invitat, Borcea şi Becali, da.
De la 50 la 400 de milioane de telespectatori!
Oficialii ministerului condus de Elena Udrea şi ministresa în persoană au avansat iniţial o audienţă a meciului Bute-Mendi estimată la 50 de milioane de telespectatori. După ce mai multe organe de presă, inclusiv unul de specialitate, "Gazeta Sporturilor", au demonstrat că estimarea este bine "umflată" şi că numărul de canale care transmit meciul este de 8, şi nu 50 cum s-a anunţat, organizatorii au plusat, anunţând nici mai mult, nici main puţin decât o audienţă şi mai mare.
Pe site-ul Federaţiei Române de Box şi pe site-ul (anunţat ca fiind cel oficial) lucian-bute.ro apar unele informaţii de-a dreptul halucinante. Vă prezentăm un fragment - acesta este identic pe ambele site-uri - din text prin care românii sunt informaţi privind transmisiile meciului din 9 iulie şi audienţa estimată: "În România, ProTv, la televiziune, şi Radio România vor transmite în exclusivitate gala. În Statele Unite si Canada, Showtime şi TVA au drepturile de a o difuza, cu specificaţia că TVA va transmite în sistemul "pay-per-view". În Franţa, Orange Television a obţinut drepturile de transmisie. Partida se va vedea în peste 80 de ţări audienţa estimată fiind de 400 de milioane de telespectatori, Europa, Asia şi America de Nord fiind acoperite aproape integral. Bute - Mendy se va vedea în Anglia, Germania, Spania, Italia, Philipine, Mexic, Argentina, Rusia, Ucraina, Thailanda, etc.Ca şi comparaţie, meciul Wladimir Klitschko – David Haye a fost urmărit de 50