Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii din Trivalea Moşteni reţinuţi pentru corupţie. Au fost prinşi în timp ce primeau şpagă 200 de lei de la un şofer.

Publicat in Adevarul, vineri 8 iulie 2011 ·

Mihai Dumitrică, Teodor-Valentin Negoiţă şi Nicoleta Alina Negrotă, toţi trei poliţişti în comuna Trivalea Moşteni au fost reţinuţi ieri de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman. Aceştia sunt acuzaţi de luare de mită.

Mai exact agenţii de poliţie primeau sume de bani de la şoferii care încălcau regulile de circulaţie, pentru a nu primi pedeapsa cuvenită. Ilegalităţile celor trei poliţişti au ajuns la urechile anchetatorilor care aseară le-au organizat flagrant.

S-au lăcomit la bani

Acţiunea de aseară i-a vizat pe Mihai Dumitrică şi Valentin Teodor Negoiţă, acesta din urmă având şi calitatea de şef de post în localitate. Pentru a nu-i lua permisul unui şofer aceştia i-au pretins suma de 200 de lei, bani pe care nu au mai apucat să îi primească pentru că au fost săltaţi de oamenii legii. Potrivit unui comunicat emis de Parchetul Teleorman la începutul acestei luni Mihai Dumitrică şi Nicoleta Negrotă au luat aceeaşi sumă de la un alt conducător auto, care fusese prins nerespectând regulile de circulaţie şi care a fost sancţionat cu avertisment. Cei trei poliţişti care ar fi trebuit să apere cetăţenii şi să aplice legea, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind cercetaţi pentru luare de mită. În acest moment, ei sunt prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Conducerea IPJ astfel de fapte nu aduc cinste instituţiei

Pentru că o astfel de situaţie nu s-a mai întâmplat de foarte mulţi ani în Teleorman şi de obicei poliţiştii erau cei care anunţau Serviciul judeţean Anticorupţie, faptele de corupţie, IPJ Teleorman nu vrea să se pronunţe cu privire la vinovăţia celor trei angajaţi. „Fără a ne pronunţa cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia acestora, facem precizarea că ne delimităm de orice act ilegal comis de persoanele respective. Situaţiile de acest gen sunt rare şi nu car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 19 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum o ora
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall din Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze

News.ro acum 54 minute
Peste 300 de persoane au fost evacuate, vineri, dintr-un mall din municipiul Botoşani, din cauza unei posibile scurgeri de gaze, după ce un bărbat a alertat autorităţile, spunând că se simte un miros puternic. În urma verificărilor, s-a stabilit că

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 4 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu, în dosarul de sechestrare de persoane, emis la a o zi după ce a scăpat de condamnarea pentru accidentul mortal pe care l-a provocat în 2019

G4Media acum o ora
Pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul fostului fotbalist Gino Iorgulescu, a fost emis un nou mandat european de arestare, în dosarul de sechestrare de persoane, unde are o condamnare de 3 ani de închisoare cu executare. Mandatul emis de Judecătoria S

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 4 ore
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Vremea

București
acum

31°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

23°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°