Prefectul Claudiu-Iorga Palaz a decis să facă apel către primarul Radu Mazăre şi către consilierii locali în privinţa modului în care se va vota, astăzi, proiectul de hotărâre a Consiliului Local pentru aprobarea vânzării Cazinoului.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a depus, ieri, personal, o scrisoare deschisă la cabinetul lui Mazăre, prin care îşi exprimă speranţa că acesta se va trezi „în cel de-al doisprezecelea ceas" şi că va manifesta respect pentru istoria şi cultura locală, dar şi pentru constănţeni. De asemenea, Palaz a trimis câte o scrisoare şi fiecărui consilier local, însoţită, asemenea celeia adresate primarului, de o insignă suflată cu aur reprezentând Cazinoul. Metalul preţios a fost ales să exprime „strălucirea pe care acest monument a avut-o odinioară şi pe care dorim să i-o redăm". În epistole se subliniază faptul că emblema Constanţei „nu trebuie să fie un spaţiu cu circuit închis, ci unul destinat evenimentelor, acţiunilor culturale, artistice, educaţionale şi de afaceri din toate domeniile existente, deschise publicului larg. Sunt convins că soluţii există. Trebuie doar să vreţi să le găsiţi". „Cu speranţa că veţi vota responsabil, manifestând respect pentru istoria şi cultura locală, dar şi pentru constănţeni", se încheie scrisoarea lui Palaz către consilieri. După exprimarea acestor gânduri, prefectul a împărţit insigne cu Cazinoul prin primărie, făcând o oprire şi în biroul viceprimarului Decebal Făgădău. Acesta era însoţit de Radu Babuş, colegul său de partid, care s-a ales şi el cu o insignă. „Statul, prin Ministerul Culturii, are drept de preemţiune. Poate cumpăra Cazinoul dacă vrea...", a spus vicele. Locuitorii Constanţei vor primi, de la voluntarii unui ONG, şi flyere prin care li se arată faţa frumoasă a Cazinoului, cea de odinioară, dar şi cea hâdă, din prezent. Pe o faţă a fluturaşului este scris mesajul prefectului Claud