Documentele pentru obţinerea cazierului judiciar pot fi depuse şi on-line, completând formularele de pe site-ul Poliţiei gălăţene: gl.politiaromana.ro. Persoanele fizice născute în România pot depune cererea pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar la unitatea de poliţie de la locul de naştere ori de domiciliu/reşedinţă
Biroul de cazier judiciar se află, la Galaţi, în sediul Poliţiei Municipiului, str. Brăilei nr. 200, în aceeaşi clădire cu I.P.J. Galaţi. Cei născuţi în municipiul Galaţi se pot adresa acestei instituţii, pentru obţinerea pe loc a certificatului de cazier judiciar.
Pentru celelalte categorii de persoane, născute în alte localităţi, eliberarea certificatului de cazier judiciar se va face de către Inspectoratele de Poliţie Judeţene, respectiv pentru D.G.P.M.B., de către I.G.P.R. - Directia Cazier Judiciar, Statistică si Evidenţe Operative, în cel mult 3 zile de la data solicitării, conform reglementărilor actuale în materie.
Alături de Serviciul CJSEO din IPJ Galaţi, certificatele de cazier judiciar prin intermediul aplicaţiei se pot elibera si de către Poliţiile orăşeneşti Tg. Bujor, Tecuci şi Bereşti, zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-10.00.
Cererea-tip, cu datele complete de stare civilă şi motivată, se depune la ghişeele unităţilor de poliţie însoţită de: actul de identitate (cartea de identitate, paşaport/permis de şedere, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate); timbru fiscal în valoare de 2 lei de la orice oficiu poştal; chitanţa prin care se face dovada achitării taxei de prestare a serviciului, 10 lei achitată la Trezorerie.
Acum, şi on-line
Acestea se pot achita şi în cadrul ghişeului special amenajat la sediul Poliţiei Municipiului Galaţi, de pe Str. Brăilei nr. 200, în aceeaşi clădire cu I.P.J. Galaţ