Foto: Reuters Festivalul de la Cannes cheamă în luna mai lume din toate colţurile lumii. Cineaşti din Hong Kong, Rusia, Spania, Suedia, Argentina, Polonia, Cehia, România, Ungaria, Turcia, Japonia! Pentru asta, o întreagă maşinărie scumpă îmbie, cheamă, arată, strigă, promite, ademeneşte! Turiştii vin, aleargă, zboară...
Ecaterina Oproiu îi împărţea în trei categorii. Entuziaştii – adică omul romanţios care se bucură, cumpără bilet la matineu şi stă după parapet 10-12 ore, să vadă vedetele. Silitorii – cei care ştiu totul despre fiecare pietricică, clădire, pom. Şi mai ales sunt enciclopedii de cinema, sunt conştiincioşi şi simpatici.
Mai există şi turiştii cinici, care sunt urmaşii lui Toma necredinciosul, care nu se lasă seduşi uşor, dar sunt convinşi dacă le dai senzaţii brutale, sunt consumatori de scandaluri – şi slavă Domnului....
Toţi aceşti turişti intră în sălile de spectacol, cu pretenţii. Nu au norma participantului, de cinci filme pe zi, şi „în aer pluteşte senzaţia că cel mai palpitant film este întotdeauna cel ce se derulează în sala de alături”. Ingredientul principal cu care se mănâncă Festivalul de la Cannes este curiozitatea.
Emanuel Ethis şi echipa sa studiau publicul cannez.
Într-o rubrică intitulată „Vox populi”, zilnic publica o fotografie-document şi un articol pe care le aşteptam, foarte interesată. Era primul lucru pe care îl căutam în revista festivalieră Synopsis. Lectura pentru toţi – o fotografie luată de sus de-acolo de unde stau toţi ziariştii francezi şi americani – titlul e ironic şi simpatic şi explicaţia la fel. Înainte de a fi cinefili, festivaliştii cannezi sunt mai întâi cititori.
Al 5-lea element
Am fost la Cannes atunci când Luc Besson şi-a prezentat „Al 5-lea element” cu Bruce Willis şi soţia lui de atunci. La premieră ploua şi Bruce Willis nu mai venea. Stăteau râzând în ploai
