Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa are o nouă conducere. De ieri, comisarul-şef Valentin Burlacu este inspectorul şef al IPJ Constanţa şi îi va avea ca adjuncţi pe comisarii-şefi Adrian Rapotan şi pe Camil Manea, fostul comandant al Serviciului Judeţean Constanţa al Direcţiei Generale Anticorupţie.
La eveniment a participat şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române, chestorul Liviu Popa, dar şi prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz. Şeful Poliţiei Române a declarat că Valentin Burlacu şi Camil Manea vor trebui să rezolve problemele lăsate în urmă de fostul şef al IPJ Constanţa, comisarul-şef Dumitru Catană. Chestorul Liviu Popa nu a avut cuvinte de laudă nici pentru comisarul-şef Dorin Colidiuc, fostul adjunct al inspectoratului.
„Sper că lucrurile vor intra într-o normalitate aşteptată la Constanţa, odată cu numirea noii echipe la conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Misiunea lor (n.r. a comisarilor-şefi Burlacu, Manea şi Rapotan) va fi să găsească soluţii pentru creşterea gradului de siguranţă, pentru îmbunătăţirea mediului de lucru şi de intrare într-o stare de normalitate. (...) Mult succes întregii echipe de la Constanţa", a mai adăugat şeful Inspectoratului General al Poliţiei Române. Fericit că se întoarce „acasă", Valentin Burlacu a declarat că, pentru el, este o onoare să revină la unitatea ce l-a consacrat ca ofiţer de poliţie. „Provocarea este cu atât mai mare pentru noi. Este o onoare să mă întorc la Constanţa şi să lucrez cu nume sonore ale Poliţiei, iar aici mă refer la comisar-şef Adrian Rapotan şi ţin să-i mulţumesc şi colegului meu, comisarul-şef Camil Manea. De altfel, calitatea colectivului IPJ Constanţa a fost unul dintre argumentele puternice pentru a reveni la Constanţa". La rândul său, Camil Manea a declarat că doreşte să redea prestigiul poliţiştilor. „Îmi doresc ca, î