Va amintiti? Dupa fiecare lupta a sa din careul magic, Lucian Bute le multumea romanilor pentru ca l-au sustinut, fara a-l uita, si s-au trezit ca sa-i fie alaturi, cand nici zorii n-aveau sa mijeasca. Rostea cuvintele cu o voce gatuita, in care acel tremolo din glas nu provenea de la loviturile de ciocan primite in ring, ci ca expresie a emotiei si recunostintei.
Stingherit, parca isi declara vinovatia ca s-a batut pentru tara lui, undeva la capatul pamantului. Suna ca o scuza la deranjul de a fi stricat somnul poporului din care se trage.
Acesta e bunul simt in starea lui cea mai pura. Lui i se adauga modestia oamenilor cu adevarat mari. Lucian Bute este o fiinta umana libera in totalitatea ei. Pe umeri nu-i apasa pizma, ranchiuna, ura ori alte coterii ieftine devenite moneda de schimb damboviteana. Pe acestea nu e pregatit sa le infrunte, fiindca nu le cunoaste.
Tocmai de aceea are sufletul usor si impacat. Odihna ii e profunda, deoarece stie ca nu a adus pagube nimanui. Exceptandu-le, fireste, pe cele trecute in contul adversarilor de competie. Galateanul are o inima de copil neintinat. El continua sa nu insele viata. De altfel, i-ar fi si imposibil intr-un sport atat de dur si de curat precum este boxul, unde totul se vede si nimic nu e scuzabil.
Cat respect si demnitate in sens reciproc sunt impletite in acesti gladiatori moderni! Ca un semnal al nobletei, cu figuri tumefiate, uneori cu sangele siroind, gasesc puterea de a se imbratisa dupa ultimul gong al partidei... Mai vedem asa ceva, poate, la gentlemenii din tenis.
Campionii veritabili, cum e cazul admirabilului Bute, nu rastalmacesc timpul, nu-l dilata. Nu trag de el, desi sunt constienti ca orice secunda poate fi mai insemnata decat un an intreg. Nu-si permit macar incercarea de a trisa destinul. Ei sunt constienti ca eschivele dinafara unui pro
