Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum pot ajunge acţiunile Petrom pe o singură mână

Publicat in Adevarul, duminică 10 iulie 2011 ·

Stabilirea unui preţ maxim pentru oferta Petrom şi principiul „primul venit, primul servit“ creează posibilitatea ca investitorul care se înscrie primul să poată cumpăra întregul pachet de acţiuni. Agenţia pentru Resurse Minerale susţine că nu există nicio certitudine privind potenţialul noului zăcământ de gaze descoperit de Petrom în Oltenia.

Astăzi se dă startul la Bursa de Valori Bucureşti pentru vânzarea pachetului de 9,84% din participaţia pe care o mai deţine statul la Petrom. 85% din pachet este destinat investitorilor instituţionali, precum fonduri de investiţii sau de pensii, iar restul pentru persoanele fizice.

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a avizat un preţ maxim de ofertă de 0,46 lei pe acţiune, mai mare cu 15% decât cotaţia pieţei. Dacă întregul pachet de acţiuni va fi vândut la preţul maxim, statul ar obţine 610 milioane de euro.

Micii investitori, dezavantajaţi de preţ

Unii brokeri spun însă că principiile după care vor fi alocate acţiunile, respectiv în funcţie de preţul oferit şi de momentul depunerii ofertei, pot duce la situaţia în care un singur investitor ar putea cumpăra întregul pachet destinat marilor jucători.

„Am fost uimiţi, eu şi mai mulţi brokeri, când am aflat că s-a stabilit un preţ maxim. Adică nu va fi o licitaţie propriu-zisă. Un investitor poate veni primul cu o ofertă la preţul maxim şi poate cumpăra întregul pachet", a declarat, pentru „Adevărul", brokerul Adrian Mănăilă.

Mai mult, acest preţ maxim - mai mare cu 15% decât cotaţia bursieră - nu îi încurajează pe micii investitori să participe la ofertă, pentru că ei pot cumpăra direct de pe bursă acţiuni la un preţ mai mic, a mai spus Mănăilă.

Pe de altă parte, Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest, crede că este puţin probabil ca un singur investitor să cumpere toate titlurile. „Oricum, această ofertă es

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 11 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 11 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 5 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 9 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°