La vârsta pe care o are artista Berta Maria Moldoveanu, e aproape imposibil de crezut că a realizat peste 600 de lucrări în ulei pe pânză şi carton, a câştigat zeci de premii atât pe tărâmul nostru, cât şi în străinătate şi i-a fost dedicat un capitol de maestrul Valentin Ciucă într-o carte de-a sa. Iar lucrurile nu se opresc aici. Urmează povestea unei copile pentru care arta este „ca ţărmul pentru mare”.
Într-o zi extraordinar de caldă, când mulţi dintre bucureşteni preferau să se relaxeze la plajă la piscină, la ştrand ori la o terasă, o tânără de 15 ani îşi organiza expoziţia personală numită „Reminiscenţe picturale”. Nu era prima, ci a 18-a, dar asta nu însemna că nu are emoţii.
Uşor timidă, păşeşte în încăperea care-i găzduia minunatele opere, 30 la număr, la Galeriile Asociaţiei Artiştilor Plastici din România. O încăpere care era „sufocată” de talentul unei artiste tinere parcă desprinse din cărţile fantastice. Povestea sa a început la vârsta de 6 ani, dintr-o joacă. Părinţii acesteia (tatăl care cocheta cu pictura când era tânăr, iar mama care cânta la pian şi la flaut şi compunea poezii) i-au descoperit talentul şi s-au simţit aproape datori să o ajute, astfel că au înscris-o la un curs de atelier al profesorului Eugen Iftene care i-a conturat un drum în viaţă, apoi a urmat şcoala de Muzică şi Arte Plastice „Nicolae Tonitza”. Pasiunea ei pentru pictură şi artă îi ocupă majoritatea timpului, dar nu se plânge de acest lucru. Nu poate spune cu exactitate câte ore este prinsă zilnic în această „aventură”. Este de ajuns să-i privim câteva clipe o pictură ca să ghicim câte zeci de ore de studiu a trebuit să parcurgă pentru a o finaliza. „Dacă, de pildă, nu am avea la îndemână un catalog cu lucrările expuse de unde să aflăm că avem de a face cu un copil, am crede că am fost privilegiaţii spectatori la o expoziţie de maturitate. Berta Maria M