Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zenaida Vârdău, în Fanfară din dragoste pentru reşiţeni şi muzică

Publicat in Adevarul, duminică 10 iulie 2011 ·

Zenaida Vârdău s-a născut la Botoşani, într-o familie de muzicieni de mare valoare. Tată ei, Petru Siminiceanu s-a numărat printre membri fondatori ai Orchestrei Simfonice a Filarmonicii de Stat din Botoşani, condusă de cunoscutul muzician Max Webber.

Azi, profesoară de muzică, instrumentul oboi, la Liceul de Artă „Sabin Păuţa“, Zenaida povesteşte că i s-a părut normal să între în lumea muzicii mai ales că încă de la primii paşi a fost înconjurată de ritmuri simfonice. „În familie, muzica a fost pe primul plan. Tatăl meu a cântat la corn în cadrul Orchestrei Simfonice de la Botoşani, iar fratele meu cântă în Orchestra Ateneului Român.Astfel, primii mei paşi în lumea muzicală au fost încă de când a deschis ochii“, spune Zenaida. La vârsta de opt ani a început să studieze oboiul, iar doi ani mai târziu, ca instrument auxiliar a ales pianul. „Totul a început ca o joacă de copii. Tatăl meu mi-a prezentat toate instrumentele din orchestră şi eu am ales oboiul. Legătura cu instrumentul s-a format şi datorită profesorului meu Gheorghe Livadari, o figură blajină de care îmi amintesc cu mare drag. S-a apropiat de mine şi a reuşit să-mi transmită dragostea pentru oboi“, spune cu nostalgie Zenaida Vârdău.

Membru în fanfara Reşiţeană

În anul 1981 Zenaida a ajuns la Reşiţa în urma repartizărilor. „Nebunia anilor 80 a făcut ca posturile să fie blocate pentru toate oraşele mari. Mulţi ştiu că în acea vreme se întâlnea căsătoria de convenienţă sau alte metode pentru a obţine un post. Eu am ajuns la Reşiţa fără să fac vreun compromis din acesta şi am obţinut singurul loc de profesor pentru secţia oboi“, povesteşte reşiţeanca. Încă din primii ani de activitate rezultatele elevilor şi-au spus cuvântul în ceea ce priveşte harul cu care a fost înzestrat profesoara. Azi, Zenaida este membră a Fanfarei din Reşiţa, care după 20 de ani de absenţă vine în faţa reşiţenilor c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 31 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 45 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 41 minute
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Cod galben de caniculă în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu/ Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, în cinci judeţe unde vor fi temperaturi de 37-40 de grade, şi Cod galben în alte 15 judeţe şi în Capitală

News.ro acum 17 minute
Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de caniculă, valabilă duminică, în judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu. Luni, va fi Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleo

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 17 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°