Nu m-am numarat si nu ma numar nici astazi printre fanii actualei ministrese de la MDRT, desi unii ar spune ca macar ca prezenta fizica ea ar putea sa suscite interesul oricarui barbat sensibil la farmecul feminin (vezi dl. ministru Baconski). Mi s-a parut si mi se pare si acum ca tocmai aceasta prezenta nu se asorteaza nicidecum cu calitatea oficiala pe care dumneaei o are sau se straduieste perpetuu sa o dobandeasca.
Este prea spectaculara si oarecum stridenta prin eleganta ei cautata, prin blondul pletelor revarsate pe umeri, prin inadecvarea perena a toaletelor cu situatiile in care cel mai adesea se afla si se reprezinta.
Desigur, o femeie politician nu trebuie neaparat sa aiba o alura anodina, ea poate sa conteze intrucatva pe un anume farmec personal, dar s-ar parea ca ea trebuie, mai ales in ipostazele oficiale, sa fie apropiata de zona mai gri a impactului vizual pe care-l poate produce. Aceasta insemnand toalete cat mai sobre, atitudini rezervate, stapanirea impulsului specific feminin de a iesi in evidenta si de a atrage privirile cu orice pret.
O femeie om-politic nu are cum sa fie vreun top-model. Altminteri, chiar pe nevinovatelea, risca sa ofere teren fertil pentru legendele mai mult sau mai putin misogine ale masculilor dominanti din spatiile publice.
Fiind, dimpotriva, foarte vizibila si, mai presus de aceasta, avand si o cariera fulminanta, aproape neverosimila, Elena Udrea a reusit performanta de a constitui una dintre tintele favorite ale inamicilor publici ai actualului partid de guvernamant. Ea a fost si este permanent aratata cu degetul, este pusa la stalpul infamiei, intruchipata intr-un simbol a celor mai abjecte pacate cu care este gratulata de catre neprietenii ei formatiunea politica in care ea pare sa fie un factor important de decizie.
Acuzele la adresa ei traverseaza o paleta d