Un cazan din incinta unei fabrici din Ploieşti a explodat, rănind un muncitor care se afla în apropiere, potrivit Mediafax.
Bărbatul rănit în urma exploziei unui cazan la o fabrică cu acţionariat româno-american situată în Ploieşti a suferit arsuri pe partea superioară a corpului, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu.
Accidentul s-a petrecut în incinta uzinei Timken, fosta fabrică de rulmenţi din Ploieşti, care, după ce a fost preluată de compania americană, şi-a păstrat obiectul de activitate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Marina Dinu, a declarat corespondentului Mediafax că explozia nu a fost urmată de incendiu şi că pompierii nu au fost solicitaţi să intervină.
Reprezentanţi ai Serviciului de Ambulanţă Prahova au afirmat că pacientul, care din cauza suflului exploziei a suferit arsuri în zona feţei, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti, unde rămas sub supraveghere medicală.