Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Report: Cele mai usoare locuri de munca din Romania; Autostrada de lux a Romaniei: 16 milioane de euro/km; Cum pot ajunge actiunile Petrom pe o singura mana; Mecanismele crizei imobiliare; Statul are tot mai putine actiuni la Fondul Proprietatea

Publicat in HotNews, luni 11 iulie 2011 ·

Cele mai usoare locuri de munca din Romania. Unii dintre de compatriotii nostri se pot lauda cu slujbe total lipsite de stres, foarte bine platite in raport cu efortul depus sau unde castiga bani buni, facand exact ceea ce le place cel mai mult. Un studiu realizat recent online arata ca 38% dintre romanii intre 18 si 25 de ani cred ca slujba ideala este aceea de manager de petrecere. Ceea ce nu par sa stie ei este ca exista numeroase alte locuri de munca la care te poti simti ca si cand ai fi, de fapt, in timpul tau liber sau care iti ocupa numai o mica parte a zilei, oferindu-ti, in acelasi timp, venituri peste medie. Intamplator sau nu, majoritatea acestora sunt in aparatul bugetar sau in cadrul unor activitati mai mult sau mai putin exclusiviste, scrie Capital.ro.

Compania Nationala a Uraniului mai construieste doua fabrici la Feldioara. Compania Nationala a Uraniului va demara la finele acestui an un proces amplu de investitii in comuna Feldioara din judetul Brasov. Potrivit unui anunt postat pe site-ul companiei, la Feldioara vor fi construite inca doua fabrici, pe langa cea existenta in prezent - de preparare a minereurilor uranifere si, respectiv, de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu. In prezent, sucursala Feldioara a Companiei Nationale de Uraniu are 600 de angajati si desfasoara activitati de prepararea/prelucrarea si concentrarea minereurilor uranifere si de rafinare a concentratelor tehnice uranifere in vederea realizarii pulberii sinterizabile de UO2 (dioxid de uraniu) - materie prima pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar la Centrala Nuclearo-Electrica Cernavoda, anunta Bursa.ro.

40 de ani de cand SUA au abandonat aurul. 40 de ani de dezordine financiara. Anul acesta, pe 15 august, se implinesc 40 de ani de cand SUA au renuntat unilateral la etalonul aur, adica la covertibilitate deplina a dolarului american in

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România înfruntă Belgia la Euro 2024. Belgienii conduc cu 1-0. Un gol al lui Lukaku, anulat pentru ofsaid

News.ro acum 14 minute
Reprezentativa României înfruntă, sâmbătă, la Koln, selecţionata Belgiei, în a doua etapă a grupei E de la Campionatul European de fotbal. O victorie le-ar aduce tricolorilor calificarea în optimile de finală. UPDATE - Lukaku a trimis mingea în poar

Imaginea lui Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile parlamentare anticipate, convocate după înfrângerea dură în fața extremei drepte

G4Media acum 4 ore
Imaginea preşedintelui francez Emmanuel Macron a dispărut de pe afişele electorale ale propriului său partid pentru alegerile legislative anticipate pe care el le-a convocat după înfrângerea severă suferită de coaliţia sa pro-europeană în faţa extre

Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, evacuată din cauza unui colet suspect. Alarma a fost falsă

News.ro acum 3 ore
Place Vauban din Charleroi, unde a fost amplasat un ecran uriaş pentru meciul Belgia - România, a fost evacuată, sâmbătă după-amiază, din cauza prezenţei unui colet suspect. La faţa locului s-au deplasat experţi în dezamorsarea bombelor pentru a exc

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 6 ore
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

Taylor Swift și-a făcut un selfie cu Prințul William, care a venit la concertul ei pe Wembley FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Cu ocazia unui concert în Marea Britanie, Taylor Swift s-a întâlnit cu o parte din familia regală și a făcut un selfie alături de prinţul William, prinţul George şi prinţesa Charlotte. Fotografia a fost făcută în culisele concertului susținut de art

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 12 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Cod roşu de grindină şi vijelii în Suceava; Cod portocaliu de inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă seara, o avertizare cod roşu de ploi cu grindină şi vijelii pentru mai multe localităţi din judeţul Suceava. Potrivit ANM, sunt vizate localităţile Vicovu de Sus, Siret, Vicovu de Jos, St

David Popovici a revenit în ţară după Europenele de la Belgrad: Mi-am întrecut aşteptările. Cred că sunt bun, cred că ar trebui doar să am mai multă încredere în mine

News.ro acum 4 ore
David Popovici a declarat, sâmbătă, la revenirea în ţară de la Campionatul Europeam de la Belgrad, unde a obţinut două medalii de aur, că şi-a depăşit aşteptările, având în vedere faptul că nu a avut o pregătire în mod special pentru această comptiţ

Italia: Insula Capri interzice accesul turiştilor din cauza lipsei de apă

News.ro acum 2 ore
Insula italiană Capri a interzis, sâmbătă, debarcarea turiştilor din cauza lipsei de apă, ca urmare a problemelor de aprovizionare de pe continent, relatează AFP. Primarul din Capri, Paolo Falco, a emis interdicţia la ora 7 dimineaţa, forţând mai mu

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 9 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

25°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/30°
lun.

19°/26°
mar.

16°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

18°/24°
dum.

17°/24°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/26°
mar.

17°/28°
Timisoara
acum

30°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°
lun.

17°/31°
mar.

18°/32°