Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile pârtii din Poiană, „trasate” cu dinamita

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 iulie 2011 ·

Pârtiile din Poiana Braşov nu mai sunt ce-au fost odată, iar asta este un lucru foarte bun. Echipa de construcţii contractată pentru amenajarea domeniului schiabil s-a folosit şi de dinamită pentru finalizarea a 60% din lucrări. Cea mai spectaculoasă va fi Pârtia Lupul, prelungită până aproape de şosea, iar Drumul Roşu va duce schiorii în prelungirea Pârtiei Bradul, fără să se intersecteze cu Sulinar

Turiştii care credeau că ştiu ca-n palmă Postăvarul, cu toate pârtiile lui, nu pot decât să se înşele. Peisajele din preajma vechilor pârtii se schimbă de la o săptămână la alta, întrucât muncitorii contractaţi să amenajeze domeniul schiabil lucrează la foc continuu. După un răgaz impus de ploile neîncetate, aproape 90 de muncitori şi câteva zeci de utilaje „cât casa” ard gazul pentru a muta munţii din loc. Pe zi se consumă 8 tone de motorină pentru ca mastodonţii mecanizaţi să disloce sute de tone de pământ. Privit de la depărtare, la baza pârtiei Kanzel, un furnicar de buldozere şi basculante roiesc ca într-un muşuroi pentru săparea unui enorm lac de acumulare. „Din cauza vremii care ne-a întârziat foarte mult, suntem încă la faza de săpătură. Urmează apoi să facem lucrările de coronament, diguire şi impermeabilizarea lacului. Cel târziu în luna octombrie vom băga apă în lac să existe posibilitatea în iarna aceasta să facem prima înzăpezire. Lacul avea o capacitate de 125.000 de metri cubi luciu de apă, o coloană de 14 metri”, a declarat ing. Nelu Ţiplea, şef de şantier.

Tunurile de zăpadă, comandate de staţii meteo

În ciuda miilor de cai putere sloboziţi din cupele buldozerelor şi excavatoarelor, Postăvarul s-a dat pe alocuri de neclintit. Compania contractantă are în plan să doboare deadline-ul, iar pentru a muta stâncile din loc au folosit explozibili. „În spatele meu s-a făcut o puşcare, tocmai ca viteza de lucru să fie mai mare, să

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Lotul preliminar al României pentru Euro 2024. Pe lista lui Iordănescu se află doi debutanţi

News.ro acum 30 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat, vineri, lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lista reprezintă şi lotul preliminar pentru Euro 2024. Printre jucă

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 39 minute
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

Fetiţă de 10 ani, în comă, după ce mama ei a folosit o soluţie pentru deparazitarea oilor pentru a scăpa de purici

HotNews acum 32 minute
O fetiţă de 10 ani din judeţul Caraş-Severin a ajuns la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama ei a folosit în locuinţă o substanţă toxică, de uz veterinar, pentru a scăpa de purici. SpitalFoto: Upixa2 | Dreamstime.com Potrivi

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 5 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Marcel Boloş: Am finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel / Reorganizăm Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia generală executări silite

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că a finalizat reorganizarea ANAF, care va duce lupta antifraudă la un alt nivel. Ministrul mai spune că se reorganizează activitatea Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru a ave

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetăţenie franceză şi mexicană

News.ro acum 36 minute
Armata israeliană (IDF) a anunţat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici care au fost duse în Fâşia Gaza după ce au fost ucişi în timpul atacului din 7 octombrie 2023 de către militanţii Hamas, informează Reuters şi AFP. IDF a precizat că t

Nicolae Ciucă: Partidul Naţional Liberal împlineşte astăzi 149 de ani. Liberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, transmite vineri, la împlinirea a 149 de ani de la apariţia formaţiunii, că iberalii au fost motorul politic care a demarat sau a deblocat momente de cotitură pentru istoria noastră: independenţa, Marea Unire, reform

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°