Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BASCHET JUVENIL: Un nou titlu de campion pentru baschetul juvenil braşovean

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 iulie 2011 ·

Cu paşi siguri baschetul juvenil feminin braşovean începe să cucerească roadele unei activităţi susţinute pe plan naţional. După ce în urmă cu două săptămâni copilele de la baby-baschet au reuşit să se impună în compania celor mai bune echipe din ţară, iată că mai "vârstnicele" lor colege să le ia urma pe terenurile de la Liceul de Informatică. Micuţele de la mini-baschet de la CSU Cuadripol nu s-au lăsat mai prejos, au dominat întrecerea, nu au cunoscut înfrângerea în cele 12 partide susţinute cucerind medaliile de aur.

Terenurile de la Informatică au fost luate cu asalt de cele 500 de jucătoare de 12 ani din 46 de echipe din întreaga ţară. Nu ai putut să nu admiri la aceste fetiţe, ardoarea ,dăruirea. S-au implicat pentru fiecare ninge. Cu mai mult sau mai puţină îndemânare micuţele s-au luptat cu disperarea copilăriei pentru fiecare minge. Ne-am gândit că peste ceva timp unele din aceste micuţe vor fi viitoare performere la nivel naţional, vor fi viitoarele componente ale echipelor naţionale.

Am admirat implicarea de pe margine a tehnicienilor care le îndrumă paşii dar şi al părinţilor care cu mijloace sportive le împingeau de la spate pentru un prim succes al vârstei. Bucuria victoriei, cu hora bucuriei pentru învingătoare, tristeţea celor învinse dar demne sau cu lacrimi în ochi, au fost la tot pasul pe parcursul întregii săptămâni.

Braşovencele au obţinut victorii peste tot

Mai rar aşa ceva. Mai rar ca o echipă să învingă în toate partidele. Asta au făcut micuţele braşovence de la CSU Cuadripol. Au învins de fiecare dată, uneori la limită cum a fost cu echipa care pe final s-a clasat pe locul secund, ACS Champions Bucureşti, pe care a învins-o la limită, 36-35. Au fost partide în care echipa de sub Tâmpa a învins la mare diferenţă,64-3 cu CS Baschet Covasna, 63-11 cu CSB Bucureşti, cu CS Phoenix Constanţa 67-10. În celelalte part

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 57 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 37 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 2 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 2 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum o ora
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°