Mereu aud argumente pentru care ar trebui sa urasc Bucurestiul: aglomeratia, forfota, zumzetul, mizeria, oamenii vesnic grabiti.
RATB-ul din Capitala este locul care genereaza cea mai mare suprasaturatie de calatori, tafna, nesimtire si, ca tot a venit canicula, transpiratie mirositoare care curge rauri. Cu toate astea, mie-mi place Bucurestiul, are si el partile lui bune, despre care nu vorbeste nimeni, de parca ar fi un secret bine pastrat de generatii intregi.
Despre controlorii mojici care te trateaza ca pe-un pacatos care si-a vandut sufletul diavolului am mai scris. Calatorii insa fac deliciul transportului in comun.
Politica este, invariabil, subiectul pe care-l dezbat palavragii din RATB. Chiar daca habar n-au sa numeasca un ministru, bucurestenii din autobuz arunca vina pentru orice pe cei care ne guverneaza.
Solidari sunt bucurestenii din autobuz si cand vine vorba de vreo incaierare. Cu totii cad de-acord, onorand parca un pact tacit, sa nu intervina. Varstnicii se inghesuie sa priveasca nostalgici, iar cei mai tineri scot telefoanele mobile sa filmeze intreaga scena.
Dar cea mai mare dovada de solidaritate apare cand vine vorba de blat. Cu totii formeaza o alianta anti-controlori si calatorii din autobuz se reunesc intr-un grup coeziv care lupta impotriva ecusonului RATB.
Pasarea biletului in autobuz este cea buna dovada ca toti cei care vorbesc de individualismul bucurestenilor se insala amarnic. Daunazi, de exemplu, o femeie trecuta bine de 40 de ani, care cobora tocmai cand ma urcam eu, mi-a strecurat in palma bucata de hartie care avea sa ma scuteasca, cinci minute mai tarziu, de o amenda de 50 de lei.
Jurnal de calatorie urbana: Cu mana-ntinsa dupa bere (microreportaj)
Mecanismul biletului pasat functioneaza destul de simplu. Te urci, compostezi hartia, iar
