Deşi un fost ambasador pakistanez la Washington atrage atenţia că ruperea relaţiilor dintre cele două state ar putea fi în detrimentul securităţii americane, Statele Unite sunt hotărâte să nu mai permită Pakistanului să joace un joc dublu.
Conform cotidianului The New York Times, Administraţia Obama a decis să suspende sau să taie peste o treime din ajutorul militar acordat Pakistanului. Valoarea finanţărilor şi a echipamentului militar afectat se ridică la aproximativ 800 milioane dolari.
Decizia este o dovadă a nemulţumirii crescânde a Casei Albe în privinţa cooperării pakistaneze în lupta antiterorism şi vine la câteva zile după ce amiralul Mike Mullen, şeful statelor majore unite ale forţelor militare americane, a acuzat serviciile de spionaj ale armatei pakistaneze că ar fi fost implicate în răpirea, torturarea şi uciderea jurnalistului Saleem Shahzad, al cărui corp mutilat a fost găsit la începutul lunii iunie.
Printre ajutoarele care vor fi reţinute se numără suma de 300 milioane dolari, pe care Statele Unite o puseseră la dispoziţia guvernului pakistanez pentru a acoperi costurile mutării a peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Afganistanul, unde aceştia urmau să participe la acţiuni împotriva teroriştilor. De asemenea, Casa Albă a suspendat un program de asistenţă militară, precum şi livrarea de armament în valoare de mai multe sute de milioane de dolari. O parte din acest echipament nu va mai fi trimis deoarece personalului militar american care ar fi trebuit să îl opereze i-au fost refuzate vizele de intrare în ţară.
Se pare că răbdarea pe care Statele Unite au arătat-o până acum faţă de guvernul, armata şi serviciile secrete din Pakistan este pe cale să se sfâr-şească - după cum a semnalat şi ministrul de Externe, Hillary Clinton, care a declarat că „nu vom continua să contribuim cu ajutor militar cât timp nu vedem că Pakistanu