Divorţul prin acordul părţilor este cea mai civilizată şi rapidă metodă de a te despărţi de partenerul de viaţă. La instanţele din Timiş, în ultimii ani a crescut numărul celor care au ales această cale de despărţire.
În 2009 la judecătoriile din Timiş s-au înregistrat 142 de divorţuri prin acordul părţilor. În 2010 cifra a scăzut, la 107, însă anul acesta, în doar şase luni, a ajuns la 152. Spre deosebire de situaţia din judeţ, în ceea ce priveşte Timişoara, doar anul acesta oamenii au început să se obişnuiască cu ideea că pot divorţa prin acordul părţilor. „În anul 2009 şi 2010 nu s-au selectat separat divorţuri prin acord comun", ne-a spus judecătorul Dumitru Hantea, de la Judecătoria Timişoara. În 2011, în doar şase luni, la această instanţă s-au înregistrat deja 114 divorţuri prin acord comun. Asta înseamnă că soţii aleg calea civilizată şi se pun de comun acord.
„Divorţul prin acordul părţilor dă posibilitatea ca soţii să hotărască asupra destinelor lor. Dacă nu se pun de comun acord, cel care formulează cererea de divorţ trebuie să dovedească faptul că relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate. La sfârşitul lui 2010, odată cu mica reformă în justiţie, s-a stabilit că se poate divorţa prin acordul părţilor şi în cazul în care există copii minori, lucru care nu era posibil înainte de acest moment", ne-a explicat avocatul Radu Zandomeni.
Dacă un divorţ în care soţii nu se înţeleg şi încearcă să dea vina unul pe celălalt durează câteva luni, cel prin acordul părţilor se finalizează la prima înfăţişare în instanţă.