* Ambasadorul Marek Szczygiel: "Dorim să molipsim cu optimismul nostru toate ţările din UE"
Reporter: Domnule Ambasador, v-aţi început misiunea în România odată cu preluarea de către Polonia a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Care sunt cele mai importante puncte ale programului polonez pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2011?
Marek Szczygiel: Pentru perioada în care Polonia asigură Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, avem un program foarte ambiţios. Acesta a fost prezentat la Forumul Parlamentului European de la Strasbourg şi putem spune că se referă, în principal, la trei mari direcţii.
În primul rând dorim să impulsionăm creşterea economică. Apoi dorim ca Uniunea Europeană să fie mai sigură din toate punctele de vedere şi, nu în ultimul rând, aceasta să-şi crească des-chiderea. Pe scurt: dezvoltare economică, securitate şi deschidere.
Noi ne propunem un program îndrăzneţ, dar suntem conştienţi că pe parcurs pot apărea şi elemente neprevăzute, cărora va trebui să le facem faţă. Evenimentele care se produc în afara şi în cadrul Uniunii Europene ar putea să ne oblige la anumite măsuri care să impună unele schimbări în program, numai în cazul în care se vor dovedi necesare.
Dar, aceste priorităţi vor fi completate în domeniul economic de dorinţa de a folosi întregul potenţial al Uniunii Europene şi de a dărâma orice obstacol dintre ţări. Există domenii în care se poate acţiona. De exemplu, 60% din tranzacţiile de pe internet care trec graniţele ţărilor europene nu ajung să se realizeze din cauza unor limite impuse de legislaţie sau a unor diferenţe ale modalităţilor de decontare. Unii specialişti spun că dacă am folosi în totalitate comerţul electronic, creşterea economică a întregii Uniuni s-ar mări cu 4% până în 2020.
Am dori să introducem un regim legislativ, de reglementări clare pentru tranzacţiile pe internet