Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şomerii, cu burta pe carte pentru reprofilare

Publicat in Adevarul, marți 12 iulie 2011 ·

Gorjenii vor fi şcoliţi la Craiova gratuit, în cadrul unui proiect cofinanţat din Fondul Social European. Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă sunt aşteptaţi astăzi în centrul oraşului Târgu-Jiu la Caravana Centrului de Reintegrare a Şomerilor.

După ce au căutat cu disperare un job în judeţul Gorj şi s-au lovit de refuzurile angajatorilor, şomerii au ajuns la concluzia că ultima soluţie e reprofilarea, iar ajutorul oferit de Asociaţia Şanse Egale pentru Fiecare (ASEF) din Craiova a venit astăzi ca o salvare pentru ei. Este şi cazul lui Ion Trohonel, un bărbat de 36 de ani, din comuna Băleşti, care a vizitat Caravana Centrului de Reintegrare a Şomerilor, deschisă de ieri şi până în această seară, la ora 17.00, ca să se înscrie pentru un curs de calificare. „Este foarte greu să-ţi găsesţi un loc de muncă în judeţul Gorj. De un an de zile stau acasă, cele nouă luni de şomaj s-au dus. Am lucrat ca agent de pază. Am peste 11 ani pe cartea de muncă în domeniu, dar nu în acelaşi loc, pentru că este foarte greu să fie stabil în ziua de azi. Vreau reprofilare. Sunt deja înscris la un curs în regimul hotelier şi am venit la această caravană să văd ce domenii mai sunt. Este bună iniţiativa. După ce termin cursurile, plec la muncă în străinătate”, a spus Ion Trohonel.

Proiectul desfăşurat timp de două zile la Târgu-Jiu, pe 11 şi 12 iulie, în Piaţa Prefecturii, este intitulat „Munca pe primul loc” şi este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013, sub deviza „Investeşte în oameni”. Valoarea proiectului este de cinci milioane de euro şi se desfăşoară pe o perioadă de 30 de luni, până în decembrie 2012. „Centrul de Reintegrare a Şomerilor Craiova, prin aceste acţiuni, îşi propune să sprijine un număr de 3.000 de şomeri, inclusiv persoane inactive, din regiunea Sud-Vest Oltenia, prin oferirea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 31 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 3 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°