Premierul României, Emil Boc, a fost surprins de o echipă Realitatea TV în timp ce cobora, alături de doi copii, dintr-un elicopter SRI.
Emil Boc se întorcea de la Cluj şi a aterizat pe aeroportul Băneasa fiind însoţit de doi minori, unul dintre aceştia fiind chiar fiica sa cea mică. „Premierul a fost la Braşov pentru a participa la inaugurarea unei fabrici. Înainte de a pleca la Braşov, el a achitat către SRI contravaloarea transportului celor doi copii. Şeful executivului român are aceste drepturi“, a spus Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Conform sursei citate, deplasarea cu un astfel de elicopter costă aproximativ 1.500 de euro pe oră. „Am fost la Braşov pentru a inaugura o importantă investiţie din România, o fabrică ce produce componente pentru avioane. Am plecat dimineaţă cu elicopterul, pentru a putea ajunge mâine dimineaţă la şedinţa de Guvern. Am luat-o cu mine pe fiica cea mică, Patricia, care se afla la Braşov, la socrii. Cu mine a fost şi nepoţelul meu, Tudor. Am plătit deplasarea celor doi minori cu bani personali: 2.113,60 bani, sumă calculată de către SRI, contravaloarea celor doi copii. Nu puteam să-i las pe cei doi minori să vină singuri la Bucureşti cu maşina“, a spus Emil Boc, la Realitatea TV.