Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poşta Română vrea să îşi deschidă o bancă, după ce s-a lansat în asigurări

Publicat in Romania Libera, marți 12 iulie 2011 ·

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) analizează posibilitatea intrării în 2012 pe piaţa bancară, după ce în luna mai a semnat un parteneriat cu un asigurător pentru vânzarea unor poliţe la ghişeele CNPR, a anunţat, marţi, directorul general Dumitru Daniel Neagoe, potrivit NewsIn.

"Am demarat două procese importante de înfiinţare a două societăţi comerciale, una de asigurări şi dezvoltarea serviciilor financar-bancare, în perspectivă având deschiderea unei bănci proprii. Noi avem în acest moment un contract de asociere cu un broker de asigurări pentru vânzarea de poliţe în reţeaua Poştei Române", a explicat Neagoe.

În acest sens, Poşta Română analizează modele de afaceri europene ale altor administraţii poştale pentru a implementa din 2012 servicii financiar-bancare la ghişeele CNPR. Compania are în vedere fie deschiderea unei societăţi bancare proprii, fie înfiinţarea unei societăţi mixte împreună cu altă instituţie financiară, fie distribuirea de produse şi servicii bancare prin reţeaua şi cu personalul Poştei pentru una sau mai multe bănci.

"Din analizele noastre, România nu este o ţară bancarizată, aşa cum sunt Austria sau alte ţări din vestul Europei. În acest moment, în România mai este loc de o bancă, mai ales în mediul rural, unde serviciile bancare nu sunt foarte bine dezvoltate", a precizat Neagoe.

În luna mai Poşta a implementat un model de afaceri care să permită vânzarea de poliţe de asigurare generală la ghişee. În prezent, proiectul se derulează în 500 de unităţi poştale, urmând ca, până la finele anului, numărul acestora să se dubleze.

În perspectivă, Poşta Română ia în calcul varianta unei societăţi proprii de asigurări. Neagoe a mai spus că personalul provenit din unităţile care urmează să fie desfiinţate va fi relocat în aceste zone de activitate.

Poşta Română va închide în perioada următoare peste 400 de unităţi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Casa Verde Fotovoltaice: Fondurile pentru regiunea nord-vest s-au epuizat în mai puțin de 2 minute / Luni urmează o nouă regiune

HotNews acum 4 ore
Programul Casa Verde Fotovoltaice a început astăzi cu regiunea nord-vest, iar locuitorii din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare şi Maramureș s-au putut înscrie pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, începând cu ora 10:

Președintele Consiliului Județean al Elevilor Prahova a rămas REPETENT: „A acumulat peste 300 de absențe nemotivate””

Gandul acum 32 minute
Alexandru Soare, elev în clasa a X-a al Liceului Tehnologic Administrativ și de Servicii „Victor Slăvescu” din Ploiești și președinte al Consiliului Județean al Elevilor, a fost demis din funcție din cauză că a rămas repetent. Președintele Consiliul

Uraganul Helene s-a dezlănţuit în Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată SUA. Autorităţile se tem că vor fi morţi şi distrugeri masive

News.ro acum 5 ore
Uraganul Helene a atins ţărmul în regiunea Big Bend din Florida ca una dintre cele mai puternice furtuni care au lovit vreodată Statele Unite, oficialii temându-se că va lăsa în urmă morţi şi distrugeri pe scară largă pe măsură ce se deplasează spre

Trei morţi şi 14 răniţi într-un atac rusesc la Izmail, în apropierea graniţei cu România

News.ro acum 3 ore
Trei persoane au fost ucise şi alte 14 au fost rănite în urma unui atac rusesc care a avut loc în zori asupra oraşului Izmail din regiunea Odesa, aflat foarte aproape de România, de partea cealaltă a Dunării, relatează Ukrainskaia Pravda. Anunţul a

Lasconi: Dronele ruseşti zboară deasupra României, iar Ciucă şi Ciolacu vor să-l salveze pe Iohannis

Mediafax acum o ora
Elena Lasconi, preşedintele USR, spune că liderii PSD şi PNL pun confortul lui Klaus Iohannis mai presus de binele şi siguranţa românilor, nu şi pentru modificarea legislaţiei astfel încât să poată fi doborâte dronele ruseşti. „Noaptea trecută, oame

Damen va livra două feriboturi complet electrice pentru oraşul Toronto, pe care le construieşte la Şantierul Naval din Galaţi

News.ro acum o ora
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto, Canada, pentru livrarea a două feriboturi complet electrice. Damen construieşte feriboturile în România, la Şantierul Naval din Galaţi, conform unui design realizat de Concept Naval din Queb

Șeful statului, în impas politic: Klaus IOHANNIS, refuzat și de Federația Germanilor pentru parlamentare / Liberalii așteaptă clarificări de la BEC

Gandul acum o ora
În timp ce Biroul Electoral Central (BEC) urmează să ia o decizie în privința candidaturii lui Klaus Iohannis la Senat, președintele Federației Germanilor (FDGR) a anunțat că nu îl va susține pe actualul șef al statului pe listele minorității german

Războiul dă iarăşi târcoale ţării noastre. Alarmă aeriană: drone la graniţa României cu Ucraina / Armata a venit cu lămuriri

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Comunicatu MApN MApN - Vineri, 27 septembrie, forţele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, pe braţul Chilia a

Marea Britanie îi interzice supermodelului Naomi Campbell să administreze o organizaţie caritabilă

Mediafax acum o ora
Naomi Campbell, în vârstă de 54 de ani, a făcut parte din grupul de elită al supermodelelor care au dominat podiumurile şi copertele revistelor din anii 1990. Ea a fondat Fashion For Relief în 2005, cu scopul de a strânge fonduri pentru cauze umanit

Vremea

București
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/31°
dum.

15°/25°
lun.

11°/15°
Iasi
acum

28°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

20°/22°
dum.

14°/23°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

16°/28°
dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
Timisoara
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/18°
lun.

8°/17°