Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orange şi Vodafone află curând cât au de plătit pentru prelungirea licenţelor GSM

Publicat in Ziarul Financiar, marți 12 iulie 2011 ·

Autoritatea de reglementare este aproape de finalul discuţiilor privind stabilirea taxelor care ar putea fi plătite de giganţii Orange şi Vodafone, pentru înnoirea licenţelor şi care ar putea fi de ordinul milioanelor de euro.

Autoritatea de reglementare în comunicaţii (ANCOM) este foarte aproape de momentul în care va lua o decizie în privinţa condiţiilor în care va reînnoi licenţele GSM ale operatorilor Orange şi Vodafone şi a strategiei de administrare a spectrului radio până în anul 2020, a declarat Cătălin Marinescu, preşe­dintele ANCOM.

Licenţele de telefonie mobilă GSM ale Orange şi Vodafone, pe care cele două companii le-au câştigat în anul 1996 plătind fiecare câte 75 de milioane de dolari, expiră în decembrie 2011 - iar statul şi operatorii ar fi trebuit să ajungă încă de anul trecut la un acord în ceea ce priveşte termenii reînnoirii. Însă discuţiile au trenat, iar acum "problema" va fi rezolvată pe ultima sută de metri, în paralel cu stabilirea strategiei pentru următorii nouă ani, a spus Marinescu.

"Săptămâna aceasta vom porni o nouă consultare, aceea asupra condiţiilor economice şi administrative de prelungire a licenţelor GSM. După ce am liberalizat banda de 900 MHz pentru furnizarea serviciilor 3G anul trecut, în paralel am elaborat şi un studiu privitor la impactul asupra compe­tiţiei asupra acestei liberalizări datorită faptului că doar trei operatori (Orange, Vodafone şi Cosmote - n. red.) deţineau licenţe în banda de 900. Am finalizat şi acest studiu, veţi vedea elemente din studiu din chestionarul pe care îl vom lansa în această săptămână pe consultarea publică privind prelungirea licenţelor. Luna viitoare, după feedbackul de la acest chestionar, vom prezenta strategia privind utilizarea tuturor benzilor şi de 800 MHZ, şi de 2.600 şi 900, 1.800 şi 2.100 MHz până în 2020. Încercăm să dăm o perspectivă industriei despre c

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 38 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Cine este Scott Bessent. Omul ce se va ocupa de economia lui Trump din în funcţia de secretar al Trezoreriei SUA

Mediafax acum 49 minute
Bessent va avea sarcina de a supraveghea cele mai importante angajamente economice ale preşedintelui ales, inclusiv reducerile majore de taxe, fiind de asemenea responsabil de stabilitatea celei mai mari economii a lumii, cu cea mai importantă piaţă

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 21 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 40 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 56 minute
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 40 minute
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 10 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°