Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amenzi de miliarde de lei Una dintre „mamele" prostituţiei, prinsă făcând sex la Constanţa

Publicat in Ziua Constanta, marți 12 iulie 2011 ·

În 2007, şeful Serviciului Comunitar Public Financiar Vaslui, Eugen Boţ, declara pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei", că recordul absolut în ceea ce priveşte amenzile neplătite îl deţine Teodora Ciobică

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au surprins-o, în flagrant, pe Teodora Ciobică, de 32 de ani, din Vaslui, în timp ce întreţinea raporturi sexuale cu un tânăr, contra sumei de 35 lei. Femeia nu se află pentru prima dată în atenţia poliţiştilor, dat fiind că sunt semnale certe potrivit cărora ar practica prostituţia din 2002. Potrivit lui Eugen Boţ, şeful Serviciului Financiar din cadrul Primăriei Vaslui, Teodora Ciobică este una dintre deţinătoarele de recorduri într-ale prostituţiei. Nu este de omis faptul că femeia figurează în 13 dosare aflate pe rolul Judecătoriei Constanţa, toate având ca obiect „reexaminarea sancţiunii contravenţionale - înlocuire amendă contravenţională".

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au informat că „în data de 11.07.2011, ora 00.40, poliţiştii Secţiei 2, au depistat-o în flagrant pe Teodora Ciobică, de 32 ani, din Vaslui, care întreţinea raporturi sexuale cu un tânăr, contra sumei de 35 lei". Oamenii legii i-au întocmit femeii un nou dosar penal, fiind cercetată în stare de libertate. Teodora Ciobică nu este la primul gest de acest fel. „Cred că au primit cel puţin o amendă pe zi cele două femei (nr. Teodora Ciobicã şi Gabriela Bogos). Deşi există multe alte judeţe unde prostituatele au acumulat amenzi mult mai mari, iată că şi la Vaslui avem astfel de recorduri", a declarat Eugen Boţ, şeful Serviciului Financiar din cadrul Primăriei Vaslui, conform Word Mania.ro. Potrivit aceleiaşi surse, „Teodora Ciobică se pare că practică prostituţia încă din 2002, iar acum «activează» în judeţul Constanţa. Tot de atunci, sunt ş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 24 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

LIVE TEXT. Evaluare Națională 2024. Subiectele la matematică, baremul și rezolvarea lor

Adevarul acum o ora
Examenul de Evaluare Națională 2024 continuă astăzi cu proba la Matematică. Află tot ce te interesează despre subiectele care au picat, baremul de corectare și rezolvarea exercițiilor. Tot aici te vom ține la curent cu modul în care se desfășoară ex

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 10 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 7 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 9 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°